În frunte cu primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, aspiranții din PNL la Consiliul municipal și la cel județean și-au înregistrat candidaturile, între aceștia numărându-se profesioniști din diverse domenii de activitate, dar și un fost viceprimar din comună care în urmă cu 12 ani a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru comerț ilicit cu alcool.

„Trebuie să continuăm ce am început, pentru că mai avem multe de făcut”, a spus Birta, Bolojan anunțând că după Paște vor fi prezentate public planurile propuse pentru următorii 4 ani atât orădenilor, cât și celorlalți bihoreni.

Oameni noi

„Avem o echipă de profesioniști și, ca de fiecare dată, echipa PNL Oradea a venit și acum cu propuneri noi pentru Consiliul Local Oradea, oameni care să se alăture colegilor cu experiență”, a declarat, marți, la ieșirea din Biroul Electoral Municipal, primarul Florin Birta, candidat pentru un nou mandat.

Între numele noi la care acesta a făcut referire se află cele ale chirurgului oncolog Dănuț Dejeu, directoarei Filarmonicii, Carmen Rus, proprietarului lanțului de pizzerii Due Fratelli, Mihai Torjoc, avocatului Laviniu Domocoș, inginerului Claudiu Oros, din cadrul ABA Crișuri, ori consultantului în afaceri Cristian Dehelean.

Alături de aceștia, pe listă mai sunt reprezentanți ai PNL deja cunoscuți, ca de pildă senatoarea Arina Moș, fostă viceprimăriță, dar și mulți consilieri în funcție, precum Camelia Dulca, Ligia Burta, Teofil Filimon, Călin Barabaș, Anca Popescu, Răzvan Tau și alții.

Lista pentru Consiliul Local Oradea este închisă, la fel ca în 2020, de fostul primar Ilie Bolojan, de atunci președinte al Consiliului Județean Bihor.

Reprezintă tot județul

Și pe lista pentru CJ Bihor se remarcă propuneri noi, între care Dumitru Fechete, directorul complexului President din Băile Felix, economiștii Halasz Attila și Ramona Mateaș, directorul AFIR Cristian Buzlea, profesorul Horea Abrudan, șef al IȘJ Bihor, asistentul social Florentina Daragiu, medicul Daniel Pop, fost lider ALDE Bihor și candidat la Primăria Oradea în 2020, dar și Traian Turle (foto), fost viceprimar (tot din partea ALDE) în comuna Buntești, reținut în 2012 și apoi condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru comerț ilicit cu alcool.

Traian Turle, candidat PNL la Consiliul Județean Bihor„Am fost reabilitat”, a declarat Turle BIHOREANULUI, care l-a întrebat despre trecutul său, adăugând că dosarul penal de acum 12 ani ar fi avut „un substrat politic”.

Între propunerile PNL pentru CJ Bihor se numără și un fost consilier județean care în 2020 a demisionat, nemulțumit de conducerea organizației, medicul stomatolog Sebastian Lascu (pe poziția 23, considerată eligibilă), precum și fostul consilier municipal din Oradea Adrian Felea, cadru universitar.

Din actuala garnitură de aleși județeni, pe listă au fost păstrați, de exemplu, ambii vicepreședinți, Mircea Mălan (poziția 2) și Călin Gal (poziția 18), directoarea Bibliotecii Județene, Anca Șchiop, universitarul Marcela Prada, medicul Carmen Pantiș, inginerii Constantin Neniu și Mihai Toderici.

Tot la fel ca în 2020, lista pentru CJ Bihor a PNL este închisă de primari considerați reprezentativi, cei din Sântandrei (Ioan Mărcuș), Oșorhei (Ioan Gligor), Cociuba Mare (Mihai Sferle), Tileagd (Adrian Codrean) și Oradea (Florin Birta).

„Vom fi în tot județul”

„Pentru mandatul următor ne propunem să continuăm proiectele începute în acest mandat, avem 68 km de drumuri noi pe care trebuie să le încheiem anul acesta și anul viitor, avem proiectul tram-tren, vom finaliza Centrul Cultural Multifuncțional și celelalte proiecte care vor schimba fața județului. În luna următoare vom fi în tot județul, în Oradea, prezentându-vă proiectele noastre așa încât în data de 9 iunie bihorenii să se poată pronunța în cunoștință de cauză”, a declarat președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, în cursă pentru un nou mandat.

Bolojan a afirmat, de asemenea, că „după ce va începe campania, după Paște” va organiza, atât el, cât și pretendentul la Primăria Oradea, Florin Birta, conferințe de presă „pentru ca bihorenii să știe ce vom propune pentru anii viitori”.


Lista candidaților PNL la Consiliul Local Oradea, în ordine:

Birta Florin-Alin (locul 1 pe listă), Moș Patricia - Simina - Arina (locul 2), Dejeu Dănuț -Aurel (locul 3), Dragoș Marcel - Daniel, Dulca Camelia - Mariana, Morar Grigore, Rus Carmen, Torjoc Mihai - Alin, Nica Antonia - Monica (locul 9), Filimon Teofil - Laviniu, Burta Olivia - Ligia, Barabaș Călin - Iulian, Domocoș Laviniu - Ionuț, Chimerel Karmen - Claudia, Tirla Ioan - Alexandru, Lezeu Ioan, Marinău Florin - Liviu, Crăciun Nicolae -Andrei, Zdrînca Ionel - Marius, Nica Nicolae (locul 20), Popescu Anca Magdalena, Boldan Ionuț - Marian, Oros  Claudiu - Romulus, Serte Marilena - Georgia, Paul Petru -Gheorghe - Octavian, Marian Paula, Dehelean Cristian, Fășie Simona, Iepure Florin - Aurelian Moga Ioan - Dorin, Tau Răzvan - Lucian, Coldea Alexandru, Jurău Călin - Horea, Bolojan Ilie - Gavril (locul 34)

Lista candidaților PNL la Consiliul Județean Bihor, în ordine:

Bolojan Ilie - Gavril (locul 1 pe listă), Mălan Mircea (locul 2), Șchiop Ancuța - Florina (locul 3), Buzlea Cristian - Marin, Avrigeanu Ionel, Prada Marcela - Florina, Abrudan Horea - Florian, Pop Eugen - Daniel, Mihuța Cristian - Mihai, Daragiu Leontina - Ana, Suciu Teodor - Ioan, Bodea Nicolae - Dan, Turle Traian (locul 13), Morar Călin, Cseh Ovidiu Alexandru, Hodișan Bogdan - Florin, Neniu Constantin, Gal Călin - Grațian (locul 18), Fechete Dumitru, Pantiș Carmen (locul 20), Halasz Attila - Norbert, Mateaș Ramona, Lascu Tudor - Sebastian, Plaștin Emil - Dorin, Popuș Lucian, Sferle Mihai - Florin, Toderici Mihai, Vușca Adrian-Florin, Pop Ignătuc - Alexandru - Bogdan, Sarca Ovidiu - Mircea, Popa Dorina, Bește  Horea - Mihai, Bogdan Adrian - Ionuț, Bajora Marina - Florica, Felea Adrian-Ioan, Moș Patricia - Simina - Arina, Mureșan Ionel - Ovidiu, Arnăutu Andreea, Bărnău Dumitru - Alin, Codrean Adrian - Romus, Mărcuș Ioan, Gligor Ioan, Birta Florin - Alin (locul 43)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!