Scurta vizită la Oradea a președintelui PSD, Marcel Ciolacu, unde s-a întâlnit pentru două ore cu primarii social-democrați din județ, s-a soldat cu o certitudine: organizația județeană ar putea avea un alt șef de la finele acestei luni.

Acesta va fi interimar, cu un mandat de câteva luni, pentru a „consolida organizația” și a o pregăti să-și aleagă un nou președinte în locul celui actual, Ioan Mang, care confirmă BIHOREANULUI că se va retrage, ba mai mult, „desenează” profilul succesorului dorit de el.

Semnal de „unitate”

Mai mulți primari PSD Bihor contactați de BIHOREANUL după întâlnirea de sâmbătă cu președintele partidului, Marcel Ciolacu, au declarat că principalul mesaj pe care acesta a ținut să îl transmită este de unitate.

„De azi înainte vom acționa toți ca o echipă”, „de azi va exista o singură tabără în PSD Bihor, tabăra PSD”, „dl. Ciolacu a spus că trebuie să ne consolidăm organizația și să ne pregătim pentru alegerile din 2024”, „toți am înțeles că trebuie să acționăm ca o echipă, să creștem și să ne pregătim pentru alegeri”, au spus aleșii locali, în condițiile în care, după cum BIHOREANUL a mai relatat, o parte dintre ei, coagulați în jurul primarului comunei Sânmartin, Cristian Laza, își doresc o nouă conducere, mai adaptată vremurilor și realităților locale, iar o altă parte îl urmează pe președintele Ioan Mang, care deține șefia organizației din 2009, fără a-i contesta nici stilul de conducere, nici rezultatele.

PSD Bihor, cu șef interimar

Pe de altă parte, participanții la întâlnirea de sâmbătă cu președintele Ciolacu, secretarul general al partidului, Paul Stănescu, și vicepreședintele Radu Moldovan, responsabilul politic pentru organizațiile din Nord-Vestul țării, au arătat că la finele acestei luni PSD Bihor ar putea avea un președinte interimar care să preia de la Ioan Mang conducerea pentru „câteva luni”, până când organizația „va fi consolidată” și vor fi convocate alegeri statutare.

„Ideea a fost că va fi o schimbare a dlui președinte Mang. Va fi numit un interimar, cel mai probabil din rândul vicepreședinților (n.r. – partidului, adică de la centru). Va fi numită o persoană până se liniștesc lucrurile și se consolidează organizația, iar apoi, în câteva luni, să se desfășoare alegerile pentru conducerea organizației”, a spus un primar BIHOREANULUI.

Decizia Comitetului Executiv

Un altul a confirmat informația, arătând că, în condițiile în care cel mai tenace contestatar al lui Mang este edilul din Sânmartin, unii primari l-au propus pe acesta ca interimar, ceea ce Laza a arătat încă de anul trecut nu-și dorește, iar Ciolacu a precizat și el că nu poate fi nici acesta și niciun alt primar.

„Au fost de la unii colegi propunere pentru colegul Laza, dar dl Ciolacu a spus clar că nu a venit nici să pună șefi, nici să ia, dar cât mai curând vor fi alegeri. Nu s-a vehiculat în întâlnirea de sâmbătă dacă dl Mang va mai candida, dacă are sau nu dreptul să mai candideze, dar chiar dl Mang a mai spus deja de câteva ori că nu va mai candida”, a afirmat un primar PSD.

Sursele BIHOREANULUI au declarat că o decizie privind numirea unui președinte interimar al organizației județene va fi luată la sfârșitul acestei luni, în cadrul unei reuniuni a conducerii centrale.

Mang: nu mai candidez!

Contactat, la rându-i, Ioan Mang a confirmat spusele primarilor, declarând că inclusiv la întâlnirea de sâmbătă „i-am asigurat că nu intenționez să mai candidez, că 14 ani a fost suficient pentru mine”.

În ce privește interimatul, care va fi decis „în penultima zi acestei luni, la Comitetul Executiv Național”, actualul șef al PSD Bihor a afirmat că varianta cea mai bună, în opinia sa, nu este numirea unui vicepreședinte de la nivel central în locul său, ci „găsirea” unei „personalități” locale, făcând chiar portretul robot al succesorului dorit de el și precizând că interimarul ar putea fi apoi ales pentru un mandat întreg în fruntea filialei.

Viitorul șef: „un avocat, un profesor...”

„O soluție ideală ar fi să găsim o personalitate a județului Bihor sau, dacă nu găsim o personalitate, să găsim un om tânăr, curat, care să nu fie în nicio tabără (n.r. – din cele două în care e divizată organizația acum), să fie un avocat de succes sau un profesor de succes, asta ar fi ideal. Dacă e din afară (n.r. – din exteriorul filialei) nu poate decât să asigure alegerile, ceea ce nu ne dorim. Ideal ar fi un interimar care apoi să-și facă campanie și să poată candida”, a spus Mang.

El a mai insistat că în PSD Bihor trebuie „să ne unim forțele, certurile sunt numai în avantajul PNL, care cel puțin la nivel național e în picaj, trebuie să ne vedem de treabă, să ne alegem cei mai buni candidați și să câștigăm alegerile din 2024”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!