Proiectul propus de Guvernul Bolojan încă din toamna anului trecut pentru creșterea vârstei de pensionare a magistraților și reducerea pensiilor acestora va fi amânat pentru a șasea oară, un adevărat record, după ce un membru al CCR și-a luat subit concediu paternal pentru a bloca pronunțarea unei hotărâri.
Judecătorul care și-a „amintit” brusc de datoriile de tată este Gheorghe Stan (foto), propus de PSD și fost șef al faimoasei Secții speciale înființate în epoca Dragnea.
Tată pentru 10 zile
După cinci amânări ale unei decizii, cea mai recentă de la mijlocul lunii ianuarie, CCR nu va adopta o hotărâre asupra proiectului de lege pentru schimbarea regimului pensionării și cuantumului pensiilor magistraților nici la reuniunea programată pentru miercuri, 11 februarie.
Jurnaliștii de la G4Media au descoperit că unul dintre cei patru judecători care au boicotat ședința din 16 ianuarie, părăsind dezbaterile tocmai pentru a bloca luarea unei decizii, a intrat în concediu paternal, cu începere de luni, 9 februarie, pentru 10 zile.
Gheorghe Stan a participat la dezbaterile anterioare pe acest dosar, iar absența sa obligă Curtea să amâne pentru a cincea oară decizia privind pensiile speciale ale magistraților. Stan, cunoscut ca Geani, este fost procuror și a condus Secția specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție, înființată în epoca Dragnea pentru anchetarea magistraților prin deposedarea DNA de această atribuție.
Potrivit G4Media, în condițiile în care legislația prevede că la adoptarea unei decizii pe o anumită speță trebuie să participe toți membrii CCR care au participat la dezbateri, o soluție ar putea fi luată de Curtea Constituțională abia după data de 24 februarie, când Stan va reveni din concediul paternal de 10 zile.
Minus 231 milioane euro
Până acum, ședințele CCR pe tema reformării pensiilor magistraților au fost boicotate de cei patru judecători propuși de PSD - Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc - care au acuzat convocări în zile nelucrătoare și ritmul rapid al ședințelor.
Proiectul de lege care prevede pensionarea etapizată a judecătorilor și procurorilor la vârsta standard de 65 ani și plafonarea cuantumului pensiilor acestora la maximum 70% din salariul net a fost puternic contestat de conducerile Curților de Apel din țară, de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii, controlate de influenta șefă a ÎCCJ Lia Savonea.
Amânările repetate ale CCR au avut deja consecințe, România riscând să piardă 231 milioane de euro din PNRR din cauza neîndeplinirii jalonului legat de reforma pensiilor magistraților.