La mai puțin de o săptămână după începerea lucrărilor pentru construirea șoselei de centură a orașului Aleșd și de la anunțarea constructorilor care o vor realiza pe cea a comunei Sânmartin, Consiliul Județean Bihor a stabilit și asocierea de firme care trebuie să facă drumul de centură al municipiului Beiuș.

Potrivit unui comunicat dat publicității miercuri de administrația județeană, după evaluarea celor cinci oferte înregistrate în cadrul licitației lansate în toamna anului trecut a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de asocierea Drum Asfalt (din Oradea), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi (Turcia), Obras Publicas y Regadios (Spania) și OPR Asfalt (Timișoara).

Valoarea ofertei câștigătoare este de 269.464.711,29 lei, fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor va fi de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, care depinde de eventualele contestații ce pot fi depuse de ceilalți patru ofertanți.

„Urmează o perioadă pentru posibile contestații, iar la finalul acestor zile, sperând că nu vom avea nicio contestație, vom semna contractul de execuție. Având în vedere că pentru această investiție avem realizat proiectul tehnic, vom putea începe lucrările în câteva zile după semnarea contractului, la începutul lunii iulie. La Beiuș va fi nevoie de o mobilizare exemplară a constructorului, având în vedere complexitatea lucrărilor (două viaducte, lucrări în albia Crișului Negru, trei pasaje supraterane) și termenul scurt de realizare. Centura trebuie să fie gata până la finalul anului viitor”, a transmis președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Lungimea șoselei de centură Beiuș este de 7,33 kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, cu o lățime a părții carosabile de 7 metri plus supralărgiri, o lățime a benzii de încadrare de 0,75 metri (pe fiecare parte a șoselei) și o lățime a acostamentului de 1,70 metri (pe fiecare parte).

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Vinerea trecută, CJ Bihor a anunțat și începerea lucrărilor la șoseaua de centură a orașului Aleșd (5,8 km), precum și semnarea contractului pentru construirea șoselei de centură a comunei Sânmartin (5,7 km).

Proiectele pentru construirea variantelor de ocolire a orașului Aleșd și a municipiului Beiuș au fost preluat de CJ Bihor de la fosta CNADNR, care le-a ținut „la sertar” un deceniu, la fel ca proiectul drumului expres DX Oradea - Arad, aflat în faza elaborării proiectului tehnic, toate urmând să fie construite din fonduri europene nerambursabile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!