Ambuteiajele care se formează zilnic în sensul giratoriu de la intersecția șoselei de centură a Oradiei și drumul de Sântandrei, situat sub pasajul de legătură cu autostrada, ar urma să dispară.

Se lărgește centura

Consiliul Local Oradea a aprobat în ședința de joi un studiu de fezabilitate privind lărgirea șoselei de centură la trei benzi pe ambele sensuri de circulație care leagă Oradea de comuna limitrofă.

Înființarea unor benzi de circulație suplimentare este menită să elimine ambuteiajele care se formează pe inelul rutier ocolitor al orașului.

„Se formează foarte multe cozi, de aceea am căutat soluții pentru a crea o nouă bandă pe centura municipiului Oradea”, a declarat primarul Florin Birta, în conferința de presă care a precedat ședința în plen.

Benzile suplimentare vor fi amenajate pentru ca șoferii care vin din Sântandrei și vor să circule către Calea Aradului, precum și cei care vin dinspre Calea Aradului, dar vor să păstreze direcția de mers pe șoseaua de centură către Ioșia, să poată ocoli mai ușor sensul giratoriu existent.

„De la calea ferată se va crea o nouă bandă care va ocoli sensul giratoriu, astfel încât toți cei care ies din Sântandrei (spre Calea Aradului - n.r.) vor avea acces direct, fără a mai intra în giratoriu”, a explicat Birta (foto jos).

Noua cale de rulare, către Oradea, va avea o lățime de 3,5 metri și o lungime de circa 700 metri.

„Pe toată zona de centură, de la intersecția cu zona Sântandrei până la intersecția cu pasajul de la Calea Aradului, se va crea o nouă bandă suplimentară. Deci practic, pe centura Oradea, în această zonă vom avea 3 benzi de circulație” (foto jos), a spus Birta.

„Eliminăm cozile”

La fel, va fi înființată o a treia bandă de circulație și pe celălalt sens de mers, către Ioșia (strada Ovid Densușianu), cu ocolirea sensului giratoriu.

„Aici era o anomalie de construcție. Dintr-o singură bandă de circulație (n.r. - înainte de intrare pe pasaj) la un moment dat se deschideau două benzi. Marea problemă e atunci când intri pe banda de oprire (n.r. de la sensul giratoriu) și apar cozi. Dorim ca prin implementarea acestui proiect să eliminăm cozile”, a spus primarul.

Pe acest sens de mers, cea de-a treia bandă de circulație ar urma să aibă o lungime de circa 400 metri, de dinainte de intrarea pe pasaj.

Lucrările de lărgire la trei benzi a șoselei de centură a Oradiei sunt estimate de municipalitatea orădeană la circa 28,5 milioane lei.

„Suntem în discuții cu Compania Națională de Infrastructură Rutieră pentru finanțare. O parte din investiție ar putea fi acoperită de Primăria Oradea”, a spus primarul Florin Birta.

Edilul a spus că, odată aprobată documentația inițială, lucrarea urmează să fie scoasă la licitație cu proiectare și execuție.

Cum termenul contractual de finalizare a lucrărilor va fi de 9 luni, acestea ar trebui să fie gata la sfârșitul anului viitor.

Vezi mai jos HCL-ul privind aprobarea Studiului de Fezabilitate a lucrărilor de lărgire a șoselei de centură!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!