Cei cinci angajați ai Muzeului orașului Oradea, acum secție a Muzeului Țării Crișurilor, pe care fosta directoare Angela Lupșea i-a concediat în urmă cu doi ani după ce au reclamat-o la DNA pentru abuz în funcție, au fost reangajați pe posturi.

Consiliul Județean Bihor a decis joia trecută, cu unanimitate de voturi și fără comentarii, majorarea organigramei Muzeului orașului Oradea pe care îl are în subordine cu patru posturi de muzeograf și unul de bibliotecar.

Măsura a fost luată discret, după ce muzeografii Dumitru Noane, Augustin Țărău, Gabriela Lobonț și Mihalka Nandor, împreună cu bibliotecarul Cristian Negru, au câștigat cu sentință definitivă și executorie inclusiv procesul deschis la Curtea de Apel Oradea pentru reîncadrarea pe post.

Din păcate, hotărârea reparatorie nu spune, însă, nimic despre plata sumei de circa 15.000 euro pe care o va avea de plătit bugetul județean cu titlul de despăgubiri pentru fiecare dintre oamenii ținuți pe tușă pe nedrept timp de doi ani și nici despre modul în care va fi recuperată paguba de la fosta directoare Lupșa.

Directoarea ar trebui să fie bună de plată, dar nu ar fi exclus ca, până la urmă, despăgubirile să se plătească tot din buzunarul orădenilor...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!