Dacă nu avem aeroport, de ce nu avem? Dacă am făcut aeroport, de ce nu avem avioane? Dacă avem avioane, de ce sunt așa de scumpe biletele? Dacă subvenționăm biletele, sigur în altă parte e mai ieftin. Dacă ar veni Birta și Bolojan să dea 10 euro fiecărui călător, precis vom afla că în alte locuri companiile lasă pasagerii să joace cruce cu pilotul automat, bașca asigură întâlniri romantice cu însoțitoarele de zbor.
Toate aceste reclamați sunt îndeobște făcute de persoane care au trecut prea repede și degeaba de la călătoritul descălțat cu Atlassib-ul, cu papornița înghesuită sub scaun, la zborul cu sacoșa de rafie îndesată în avion și cu nelipsitele aplauze după aterizare.
Există trei tipuri de „dujmani” ai aeroportului orădean:
Cei care au ce au cu actuala conducere a Oradei și a județului, inși care duc dorul celebrului binom Sandor-Ianoș. În mandatul celor doi ctitori s-a înălțat o bătaie de joc numită terminal, după trei ani de sforțări, făcută numai de teama ca electoratul să nu-i urce pe garduri. Răspunsul pentru acești veșnic nemulțumiți a venit la vot, dar ei tot vor rămâne neclintiți în marota lor.
Mai există o categorie, cei incapabili să facă un calcul economic serios, ca să vadă cum e mai rentabil să zbori. Pentru ei e esențial să dea 15 euro pentru un bilet, uitând că pentru a ajunge în orașul de destinație de pe aeroportul secundar, unde aterizează cursele low cost, trebuie să mai dai o grămadă de bani. Nici drumul până la aeroport, nici cazarea pe la hoteluri sau parcările nu sunt puse la socoteală.
Și, în fine, există tipul de protestatari care atunci când critică aeroportul sunt, de fapt, în misiune. Uitați-vă în parcarea aeroportului din Debrețin să vedeți care e ponderea mașinilor cu număr de Bihor și veți înțelege care e miza economică a dezvoltării aeroportului din Oradea.
Războiul economic hibrid se poartă pe toate rețelele de socializare și întotdeauna se vor găsi supărați care să-și manifeste indignarea pentru câțiva lei.