O mare mulțime de orădeni a asistat, sâmbătă, nu doar la spectaculoasa paradă militară din centrul Oradiei pentru a sărbători intrarea Armatei Române în oraș cu 105 ani în urmă, ci și la discursurile rostite de oficiali la bustul generalului Traian Moșoiu, cel care a condus-o în aprilie 1919 și a instaurat administrația românească în oraș și în Bihor.

Prezent la eveniment la invitația Primăriei, președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, nu s-a sfiit să laude dezvoltarea Oradiei și a județului sub administrația liberală, iar gazda sa, Florin Birta, a afirmat că Oradea „face parte din categoria acelor orașe care au transformat propria istorie în reper pentru realizările viitorului”.

Mai ales tineri

Vremea însorită și caldă a făcut ca, din cei circa 20.000 de orădeni care potrivit jandarmilor au asistat la parada militară desfășurată în zona Primăriei, câteva sute să nu se risipească după încheierea acesteia spre case, așa că au urmat mulțimea de oficiali civili și militari care s-a îndreptat spre bustul generalului Moșoiu.

Strada Avram Iancu, așadar, a fost plină preț de câteva minute de orădeni de toate vârstele, dar mai ales tineri, și de toate condițiile, care au format o coloană destul de lungă până în apropierea scuarului dintre Parcul Bălcescu și Muzeul Țării Crișurilor, unde se află monumentul dedicat generalului.

Aici, un detașament format din militari ai Garnizoanei Oradea și fanfara Diviziei 4 Infanteria Gemina din Cluj a prezentat onorul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, prefectului Dumitru Țiplea, primarului Florin Birta și comandantului Garnizoanei, locotenent-colonelul Vasile Grigore Simion, iar capelanul Garnizoanei, părintele Mircea Ioniță, a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor neamului.

Despre patriotism, dar nu cu populism

Invitat apoi să țină o alocuțiune, Nicolae Ciucă a spus că a revenit „cu bucurie” la Oradea și că știe, ca militar, „ce înseamnă devotamentul față de națiune, jurământul de credință și spiritul de sacrificiu” care a caracterizat Armata, atât în trecut, cât și în prezent.

„Avem datoria să ne amintim mereu de trecut, de sacrificiul, determinarea și lupta înaintașilor noștri”, a spus președintele Senatului, pomenind numele lui Aurel Lazăr, Rimler Karoly, Coriolan Pop, Moșoiu și alții.

Ciucă a spus că „în același timp avem datoria să ne întrebăm ce lăsăm în urmă, ce vor spune generațiile viitoare despre acțiunile noastre de azi” și a arătat că „în aceste vremuri complicate, în care securitatea Europei este pusă la încercare, se cuvine să vorbim din nou și cu mai multă forță despre patriotism”. „Nu în slogane, nu în scop populist, ci în mod autentic”, a arătat el, căci „patriotismul înseamnă să învățăm din trecut și să acționăm în prezent cu gândul la copiii noștri, la viitorul lor și al României”.

„Aveți un oraș model”

„Aveți de ce să fiți mândri. Aveți un oraș model, o administrație de succes și un județ prosper”, a mai declarat Nicolae Ciucă, adresându-se orădenilor și bihorenilor: „Ați construit o comunitate puternică și sunteți exemplul că în România se poate! Se poate să venim cu un alt model de dezvoltare, modelul liberal, bazat pe investiții, pe capacitate managerială și pe priceperea de a atrage fonduri europene”.

Ciucă a arătat că Oradea a ajuns faimoasă pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu și o mulțime de realizări edilitare, amintind între altele de pasajele rutiere din Centrul Civic, de conectarea orașului la autostradă prin drumul expres recent dat în folosință, de modernizarea Spitalului Județean și altele.

„Toate aceste realizări au fost posibile prin încrederea reciprocă și parteneriatul între o administrație liberală eficientă, un mediu privat dinamic și cetățeni harnici”, a încheiat Ciucă, felicitând orădenii și bihorenii, înainte să le ureze sărbători liniștite de Paște.

Birta: „Nu ar trebui să mire pe nimeni”

În speech-ul său, primarul Florin Birta a evocat eliberarea acestei părți de țară de sub ocupația bolșevică ungară și a spus că „nu ar trebui să mire pe nimeni faptul că primarul maghiar Rimler Karoly a plecat în grabă la Tileagd, unde se afla Armata Română, pentru a-i cere generalului Moșoiu să vină la Oradea, și nici că pe străzile orașului se striga inclusiv în limba maghiară Trăiască Armata Română!”. Asta, a explicat el, fiindcă „prin îndepărtarea opresiunii bolșevice, Oradea și-a recâștigat libertatea și demnitatea, iar cetățenii săi au putut să se bucure din nou de drepturile lor fundamentale”.

„Dorința de libertate manifestată atunci de orădeni a fost mai puternică decât orice alt considerent politic sau cultural, iar libertatea, ca axă centrală a ideologiei liberale, a constituit ulterior și placa turnantă pe care s-a edificat Oradea în perioada interbelică”, a spus primarul liberal.

„Oradea face parte din categoria acelor orașe care au transformat propria istorie în reper pentru realizările viitorului. Am putea spune că istoria ne obligă să cultivăm mai departe idealurile de libertate și democrație”, a spus Birta.

Edilul a adăugat că „oricine va încerca să presare ură între orădeni a ajuns sau va ajunge o relicvă a istoriei” și a încheiat că „Oradea are în fibra sa primordială ideea de libertate și modernitate, iar noi vom fi pe mai departe păstrătorii acestor valori”.

USR: „Nu am primit invitație”

Ca de obicei, festivitatea s-a încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori pe soclul statuii.

De data asta, primii care au făcut-o au fost, ca reprezentanți ai Senatului, președintele acestuia Nicolae Ciucă și senatorii de Bihor Adrian Hatos și Arina Moș (ambii de la PNL), urmați de cei ai Camerei Deputaților Aurel Căuș și Ioan Cupșa (PNL),Ioan Mang și Natalia Intotero (PSD, aceasta venită din București chiar dacă nu a fost aleasă în Bihor).

Au urmat cei ai Prefecturii Bihor (prefectul Dumitru Țiplea și subprefectul Emilian Pavel), Primăriei Oradea (primarul Florin Birta și cei doi viceprimari, Marcel Dragoș și Antonia Nica), ai Consiliului Județean Bihor (Ilie Bolojan și Mircea Mălan, aplaudați de câteva persoane din public), ai Garnizoanei Oradea, ai altor instituții din administrație, de cultură și de învățământ, precum și ai unor partide (între care s-a remarcat Debelka Lila – Partidul Republican din România).

Din acest tablou a fost notabilă lipsa reprezentanților UDMR și ai USR, aceștia din urmă declarând pentru BIHOREANUL, prin vocea deputatului Silviu Dehelean, că „noi nu am participat la festivități pentru că nu am primit invitație”.

Sărbătoarea de 20 aprilie se va încheia în acest an cu un spectacol extraordinar având-o ca protagonistă pe Andra, alături de orchestra fraților Adhadov din Chișinău.

Concertul va fi susținut în Piața Unirii cu începere de la ora 19.00 și va fi urmat de retragerea cu torțe și, în final, de un foc de artificii.

Vezi mai jos cum a fost la eveniment:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!