Aleșii bihorenilor au aprobat organizarea de către Consiliul Județean Bihor a procedurilor de achiziție pentru derularea Programului pentru Școli al României în perioada 2026–2029, instituția urmând să se ocupe de cumpărarea produselor alimentare destinate elevilor și preșcolarilor din 98 dintre cele 101 unități administrativ-teritoriale ale județului. Administrația județeană a înființat, de altfel, o așa numită unitate centralizată de achiziții care poate cumpăra, mai ieftin, diverse produse necesare instituțiilor din subordine.
Potrivit unei hotărâri adoptate în reuniunea de joi a consilierilor județeni, CJ Bihor va acționa ca Unitate de Achiziții Centralizată, mecanism prin care o singură autoritate organizează licitațiile și încheie acordurile-cadru pentru mai multe instituții sau autorități publice, în scopul reducerii costurilor, simplificării procedurilor și obținerii unor prețuri mai avantajoase prin achiziții în cantități mari.
În acest caz, UCA înființată de CJ Bihor încă din 2022 va achiziționa produsele alimentare prevăzute în Programul pentru Școli al României din această toamnă până în 2029 inclusiv, pentru 89 unități administrativ-teritoriale - comune, orașe și municipii - care au dorit acest lucru.
În ultimii doi ani, UCA Bihor a mai achiziționat diverse produse, de la hârtie până la produse pentru curățenie, pentru instituțiile pe care le are în subordine.
Acum, din cele 101 UAT-uri din Bihor, își vor organiza singure propriile proceduri de achiziție doar Primăria orașului Săcueni și primăriile comunelor Sălacea și Sâniob.
Potrivit CJ Bihor, licitația pentru desemnarea furnizorilor care vor livra produsele incluse în program va fi lansată în perioada următoare.
În cadrul Programului pentru școli, elevii și preșcolarii primesc săptămânal trei porții de lapte, două de iaurt, două mere, trei cornuri și două pachete de biscuiți sau alte produse de panificație.
Pe lângă asigurarea acestor alimente, programul va cuprinde și activități educative privind alimentația sănătoasă, în sensul că unitățile de învățământ vor putea organiza zile tematice, activități practice, acțiuni extracurriculare și lecții dedicate consumului de fructe, lapte și produse lactate.