Clădirea fostului manej din Cazarma Husarilor, situată pe strada Retezatului, în apropiere de Piața Cazărmii, va fi restaurată printr-un proiect cu finanțare europeană. Proiectul va fi derulat de Primăria Oradea în parteneriat cu Biblioteca Méliusz Juhász Péter din Debrețin.
Primarul Florin Birta a anunțat câștigarea finanțării de 2 milioane euro, vineri dimineață, pe propria pagină de Facebook.
„După restaurare, imobilul va deveni un spațiu cultural, multifuncțional, în care se vor organiza expoziții, evenimente educaționale, conferințe și activități artistice”, se menționează în anunțul primarului.
Proiectul va fi implementat de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Interreg VI-A România - Ungaria.
Potrivit proiectului aprobat la începutul anului trecut de Consiliul Local Oradea, valoarea investiției se va ridica la circa 2 milioane euro, sumă din care contribuția orașului va fi de circa 300.000 de euro.
După cum BIHOREANUL a mai scris clădirea fostei Cazarme a Husarilor a ajuns într-o stare avansată de degradare, după ce dreptul de proprietate asupra ansamblului de imobile a fost disputat între municipalitate și o firmă privată. De-a lungul timpului, partea de manej, aflată în proprietatea municipalității, a ajuns într-o avansată stare de degradare.