Asocierea formată dintr-o firmă din Ucraina și una din Oradea, controlată de proprietarul grupului Selina, Beneamin Rus, va realiza lotul 3 al Drumului Expres Oradea - Arad. Constructorii vor primi circa 600 milioane euro pentru a face aproximativ 47 kilometri de șosea de mare viteză.
Unul din trei
„Asocierea Automagistral Pivden (Ucraina) - Precon Transilvania (România) a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea”, a anunțat, luni, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Precon Transilvania este o firmă controlată prin intermediar de proprietarul grupului Selina, Beneamin Rus, aceasta câștigând, de altfel, în asociere cu o firmă din Galați, și contractul pentru construirea lotului Biharia - Chiribiș al Autostrăzii Transilvania.
Potrivit acestuia, „constructorii au la dispoziție 2,97 miliarde de lei (fără TVA) și 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor la cei 47,07 km ai acestui lot”.
Directorul general al CNAIR a mai precizat că pe acest tronson vor fi construite inclusiv 29 de lucrări de artă, printre care un pasaj peste calea ferată și DJ 709B, cu o lungime de 592 metri.
Contractul între CNAIR și asocierea de firme va fi semnat, însă, doar după expirarea termenului de contestații, în cazul în care alți ofertanți nu vor contesta rezultatul licitației.
Din Chișineu Criș până în Arad
Lotul 3 al DX 16 Oradea - Arad va fi construit din Chișineu Criș până în municipiul Arad și va include și un drum de legătură cu zona industrială a acestui municipiu, în lungime de 2,9 km.
Celelalte două tronsoane sunt între Oradea - Salonta (lotul 1), în lungime de 33,7 km, plus un drum de legătură între Salonta și DN 79 Oradea - Arad, valoarea estimată a acestui lot fiind de 2,748 miliarde lei plus TVA, și respectiv între Salonta și Chișineu Criș (lotul 2), în lungime de 38,7 km, plus un drum de legătură de 10 km, până la frontiera cu Ungaria, valoarea estimată a acestei porțiuni fiind de 3,881 miliarde lei plus TVA.
Cu întârziere mare
Anunțul directorului CNAIR privind desemnarea câștigătorului licitației pentru construirea lotului 3 al DX 16 survine după ce la începutul lunii noiembrie secretarul de stat Adrian Foghiș din Ministerul Transporturilor, orădean, declarase că până la finele lunii trecute urmau să fie stabiliți câștigătorii atât pentru acest lot, cât și pentru lotul 1 dintre Oradea și Salonta,
Ulterior, în timpul campaniei electorale, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că până la finele lunii noiembrie vor fi anunțați câștigătorii pentru cele două loturi, urmând ca până la finele lunii decembrie să fie stabilit și câștigătorul pentru lotul 2, dintre Salonta și Chișineu Criș.
Cu toate acestea, până în prezent nu a fost anunțat câștigătorul nici pentru lotul 1, nici pentru lotul 2.
CNAIR a amânat de patru ori desemnarea câștigătorilor pentru cele trei loturi ale DX Oradea - Arad, șosea ce ar urma să aibă în total 120,47 km și să coste 10,1 miliarde lei, adică peste 2 miliarde euro, sursa de finanțare fiind fondurile europene.
Proiectul DX Oradea - Arad a fost realizat inițial de fosta CNADNR, dar a fost abandonat până în 2020, când la inițiativa președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan, administrația județeană din Bihor s-a asociat cu cea din Arad și cu primăriile Oradea și Arad pentru a actualiza documentația tehnică.
De altfel, asocierea celor patru administrații locale, care s-au ocupat inclusiv de exproprieri, a predat documentațiile necesare către CNAIR la finele anului trecut, când Compania și-a asumat sarcina de a organiza licitația pe cele trei loturi.