Constructorul orădean Dorinel Edu a fost inculpat pentru fraudă fiscală, după ce a „spălat” printr-o firmă fantomă din judeţul Iaşi peste 3,9 milioane lei ca să fenteze plata impozitelor şi a TVA. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor i-au pus averea sub sechestru.

„Dans” în doi

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, omul de afaceri în vârstă de 55 ani a intrat în atenţia poliţiştilor în 2017, pentru învârtelile care s-ar fi derulat în perioada 2015-2016, în cârdășie cu un bărbat din comuna Ciurea, județul Iași.

„Cu complicitatea bărbatului de 34 de ani, reprezentant al unei societăți comerciale cu sediul în județul Iași, cu comportament de tip „fantomă”, orădeanul în vârstă de 55 ani ar fi înregistrat în evidența contabilă a societăților documente de achiziție de materiale feroase, respectiv facturi fictive, în valoare totală de 3.913.565 lei, pentru a-și diminua obligațiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului”, se precizează în informarea poliţiştilor.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a acestor operațiuni este de 1.262.440 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit. Paguba a fost recuperată integral, prin aplicarea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cei doi afacerişti.

Ancheta a fost finalizată, iar dosarul înaintat de polițiști Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor doi oameni de afaceri.

A furat și... a turnat

Patron al unor firme de construcţii care a beneficiat de-a lungul anilor de mai multe contracte publice şi care anul trecut au înregistrat o cifră de afaceri de 19 milioane lei, Edu Dorinel a fost protagonist de-a lungul anilor în numeroase anchete penale.

El a mai fost trimis în judecată chiar în această vară, pentru complicitate la evaziune fiscală, iar în 2013 a şi fost arestat preventiv, într-o altă cauză, nefinalizată încă, acuzat că a înregistrat în evidenţa contabilă a trei dintre firmele sale, achiziţii de bunuri şi prestări servicii de la firme fantomă în valoare de peste 36 milioane lei. Prejudiciul estimat de către inspectorii fiscali în acel caz depăşeşte suma de 14,2 milioane lei.

Afaceristul a ajuns cunoscut ca denunţător al fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, în prezent încarcerat pentru executarea unei pedepse de 6 ani de detenţie, după ce a susţinut că acesta i-a pretins bani şi servicii în valoare de peste 50.000 euro, ca să-i asigure protecţia în anchetele penale care îl vizau. În urma procesului, instanţele de judecată l-au achitat pe Popa de acuzaţiile aduse de Edu, stabilind că faptele nu există.