Corso-ul nostru: Povestea completă a străzii Republicii din Oradea, de la formarea orașului până azi (FOTO)

Bulevardele şi străzile principale sunt coloanele vertebrale ale oricărei structuri urbane moderne. Canalizează şi dirijează un număr mare de persoane dinspre şi către diverse zone de interes, ele însele fiind locuri de atracţie.

Vechea Oradie s-a format în jurul unor pieţe şi drumuri reprezentative, unul dintre acestea fiind strada Republicii din zilele noastre. BIHOREANUL vă prezintă povestea sa.

"Oraşele" noi 

Urbanismul orădean are rădăcini în Evul Mediu şi Renaştere. În secolul XVII, uliţele din afara Cetăţii erau trasate relativ drept şi mărginite de case. Pe teritoriul localităţii Olosig, unde se afla o altă cetate, exista de asemenea o reţea de drumuri. Demilitarizarea Cetăţii după 1700, în perioada habsburgică, a permis dezvoltarea Oraşului nou (Újváros), cu epicentrul în noua piaţă agroalimentară (azi Piaţa Unirii) şi cu noi drumuri înspre şi dinspre aceasta.

În Olosig, reţeaua de drumuri s-a schimbat, apărând şi aici un centru de localitate (azi Piaţa Traian), unde se afla sediul său administrativ. Către 1782, arată hărţile vremii (foto), străzile Olosigului căpătau, în parte, formele rămase până azi. Între Olosig şi Oraşul nou a fost construit un pod din lemn peste Crişul Repede, în aval de biserica Szent László, fostă Catedrală romano-catolică. Vizavi se afla, într-o clădire doar cu parter, sediul reînfiinţatei Episcopii Romano-Catolice.

În cel de-al treilea sfert al secolului al XVIII-lea era construit, din dorinţa împărătesei Maria Tereza, un nou complex de clădiri care să găzduiască Episcopia şi Catedrala. Locul ales era la nordul Olosigului, pe un teren viran şi agricol. Sediul episcopal (Palatul Baroc) a fost terminat în 1777, iar Catedrala doi ani mai târziu. Se crea un nou şi important punct de interes.

Din două

Efectul a fost dezvoltarea unei legături directe între vechiul complex episcopal şi cel nou, pe un drum care lega Olosigul de comuna Episcopia Bihor. Devenind arteră principală, în secolul XVIII se numea Nagy utca (strada Mare), pe laturile sale fiind ridicate noi case. Creşterea importanţei sale a fost impulsionată de construirea căii ferate Oradea - Pesta şi a clădirii Gării. Inaugurarea acestora, în 1858, a stimulat dezvoltarea Oradiei, abia unificată (Olosig, cu Oraşul nou, Subcetate şi Velenţa).

Atunci, strada Mare avea două segmente. Primul, deja urbanizat în anii 1850 şi numit tot Nagy sau Fő (Principală), începea din actuala Piaţă Ferdinand (atunci încă inexistentă) şi se termina la podeţul peste pârâul Paris (azi în intersecţia Republicii cu Braşovului). Al doilea, numit Ország (Ţării) sau tot Fő, era între podeţ şi piaţa din faţa Gării. Era parţial mobilat cu clădiri, precum sediul Administraţiei Financiare, Cazarma Jandarmilor şi clădirea Comandamentului Honvezilor, pe locul căreia se află azi Liceul Roman Ciorogariu. 

Clădiri de seamă

Treptat, interesul pentru această stradă a crescut. De pildă, pentru arhitectul şi antreprenorul Rimanóczy Kálmán sr. conta că pe aici puteau veni de la Gară clienţii hotelului său de pe malul Crişului, aspect speculat şi de proprietarii hotelului Parc. Pe stradă s-au dezvoltat instituţii medicale, precum Spitalul Ordinului mizericordian şi cel Judeţean, în colţul cu strada Korház (azi L. Pasteur). Alt edificiu important era Mănăstirea Ursulinelor, din colţul cu strada Apácza (azi Moscovei), iar mai sus se aflau Casa Bartsch şi Hotelul Széchényi (azi Republicii 11-13). Traseul său şi al majorităţii străzilor care debuşează din el erau definitivate până la începutul secolului XX.

În 1899-1900, odată cu construirea Teatrului şi a clădirii Bazar, strada Principală era lărgită, iar la capătul opus era ridicat Palatul Finanţelor Publice (în curând sediul CJ Bihor). Căpătase şi statut de arteră comercială, cu magazine de modă, obiecte casnice, bijuterii, ateliere şi spaţii de alimentaţie publică, cum era brutăria lui Müller Salamon, deschisă în 1893 într-o casă aflată azi în colţul cu strada Gh. Dima (foto).

Arteră principală 

Strada, numită în 1905 pe toată lungimea Rákóczy Ferenc, devenise interesantă pentru industriaşi, care cumpărau casele pentru a le demola şi ridica noi clădiri, cu spaţii comerciale şi apartamente de închiriat. Aşa făceau Stern Miklós, care în 1905 ridica o clădire cu apartamente pe locul unor case, Moskovits Miksa, în diagonală faţă de cel dintâi, sau Rimanóczy Kálmán senior, în colţul cu Piaţa Széchényi (azi Traian).

Valoarea imobilelor avea să crească şi datorită noii linii de tramvai, deschise în 1906 între piaţa centrală şi Gară. A fost şi una dintre primele străzi asfaltate şi între primele iluminate şi cu trotuare.

Puţin mai târziu, baronul Gerliczy Felix parcela un teren în apropierea Gării, astfel fiind deschise două noi străzi (azi Pescăruşului). În 1908 erau terminate aici două clădiri "în oglindă", de-o parte şi de cealaltă a străzii principale (foto), cunoscute ca Palatele Gerliczy. Pe o stradă paralelă (azi Mestecănişului), firma lui Tarr György construia în 1911 patru clădiri. În zonă se află şi clădirea fostei Societăţi de Regularizare a Barcăului (azi Spitalul CFR).

Redenumiri şi refaceri

Construcţiile au continuat pe strada redenumită bulevardul Regele Ferdinand în perioada interbelică, sub administraţie românească, dar la o scară mai mică. La începutul anilor 1930 erau construite câteva case cu etaj pe latura estică, între străzile Nicolae Jiga şi Carmen Sylva (azi Petőfi Sándor), iar la nr. 17 se ridica o clădire cu apartamente cu trei niveluri. Reţeaua comercială se adapta vremurilor, carosabilul fiind periodic reparat. Trecerea peste pârâul Paris era desfiinţată, după mutarea albiei pe sub actuala stradă Magheru.

Strada a fost însă martora unor evenimente semnificative pentru perioada Celui de-Al Doilea Război Mondial. În 6 septembrie 1940, la o săptămână după cedarea Ardealului de nord către Ungaria, liderul acesteia, Horthy Miklós, intra în Oradea cu armata ungară dinspre Episcopia-Bihor, prin faţa Gării, iar apoi pe bulevard (foto) până în Piaţa Unirii. 

În perioada 1940-1944, artera s-a numit din nou Rákóczy Ferenc, dar segmentul către Gară a purtat numele lui Horthy. În 1944, câteva clădiri de pe latura către calea ferată au fost bombardate de aviaţia anglo-americană, iar clădirea din colţul cu strada Nagysándor József (azi Aurel Lazăr) era incendiată.

Un nou model urbanistic 

În perioada postbelică, după proclamarea Republicii Populare Române, strada a căpătat denumirea Republicii (în 1948). Clădirile avariate în 1944 au fost demolate, în locul lor fiind ridicate altele, cum e blocul "sovietic" cu două porţi de intrare de la nr. 51 (foto). Altă clădire, a cinematografului Crişana, era dată în folosinţă în 1960 lângă Gară, în vecinătate fiind construite apartamente pentru ceferişti.

Semnificative au fost schimbările din a doua jumătate a anilor '70. La nr. 3-5, în locul unei case lungi cu parter apărea în 1981 complexul comercial Mercur, cu două niveluri, iar în spatele său, pe fostul amplasament al unui teatru de vară, era construit un bloc cu 10 etaje. Mai sus, în colţul cu strada Porţile de Fier (azi Roman Ciorogariu) era edificat un alt bloc, la fel şi la numerele 16 şi 23-27. La numerele 18-22 era construită clădirea Întreprinderii Arta (ulterior Clasicor).

 În 1979, la nr. 30 a fost inaugurat magazinul universal Crişul, iar intersecţia străzilor Republicii - Pasteur era reconfigurată prin deschiderea bulevardului Magheru, care până atunci ieşea pe lângă Policlinică. Republicii devenea, în parte, prima arteră pietonală a Oradiei, iar segmentul dintre Gară şi Magheru căpăta importanţa unui bulevard tot mai aglomerat.

Astfel, actuala stradă Republicii, prin etapele de dezvoltare succesive, a fost stradă principală a unei localităţi mici, apoi arteră comercială, un "laborator" secession prin 1910 - azi în mare parte restaurat -, pentru ca în postbelic să capete funcţiuni diferite, şi pietonală, şi rutieră, menţinându-şi până azi statutul de "corso" citadin.

FĂCUT ŞI RE-REFĂCUT
Asfalt, pavaj, porfir...

Menţinerea unui aspect contemporan pe strada Republicii a fost subiect de discuţii, proiecte şi lucrări din anii 2000 încoace. Refacerea ei s-a făcut odată cu înlocuirea canalizării, în 2005, în vara aceluiaşi an Primăria lansând un concurs pentru o nouă pavare a arterei. Suprafaţa pietonală realizată în 2006 înlocuia vechiul asfalt şi cercurile din marmură din anii '80, împreună cu iluminatul public din pavaj şi două fântâni arteziene. Calitatea lucrărilor a fost, însă, slabă: iluminatul s-a defectat repede, iar pavelele din granit au început să se desprindă în doar câţiva ani. 

În anii 2010, vadul comercial s-a modificat, numeroase spaţii comerciale fiind reconfigurate, iar pe mijlocul străzii au apărut terase. Clădirile au fost renovate pe parcursul unui deceniu şi jumătate, în prezent majoritatea având faţadele înnoite. 

Repavarea pietonalei este încă în discuţie: propuse pentru anul curent, lucrările de scoatere a granitului şi placare cu porfir, cu refacerea modelului cu cercuri, sunt în pauză forţată din cauza contestaţiilor firmelor de construcţii.