Dinu Lupaș Jr., tânărul de 25 de ani care și-a ucis tatăl înjunghiindu-l cu repetate lovituri de cuțit într-un apartament din cartierul Prima Nufărul din Oradea, a fost condamnat la 13 ani de detenţie de Tribunalul Bihor, pentru violenţă în familie sub forma omorului.

După cum a relatat BIHOREANUL, crima s-a produs în după-amiaza zilei de 12 decembrie, anul trecut, într-un bloc de pe strada Ion Bradu, unde victima, Dinu Mihai Lupaş, de 53 ani, un cunoscut om de afaceri din Beiuș, locuia de mai bine de un an, iar de o lună îl găzduia şi pe fiul său, Dinu Darius Lupaş, în vârstă de 25 de ani.

De la o scrumieră...

Cei doi s-au luat la ceartă în sufrageria apartamentului, după ce Lupaş sr. i-a reproşat fiului său că nu a golit scrumiera de mucurile de ţigări. Tânărul a ripostat, iar apoi a luat un briceag şi l-a îndreptat spre tatăl său. Enervat, bărbatul i-a cerut să plece din apartament şi l-a ameninţat că-l dezmoşteneşte.

În acel moment, Lupaş jr. l-a atacat şi l-a înjunghiat de mai multe ori în zona gâtului şi a abdomenului, după care a fugit spre balcon. Victima a ieşit din apartament şi a coborât în faţa blocului, unde un grup de adolescenţi au încercat să-i acorde ajutor, sunând totodată la 112. 

Dinu Lupaș Jr. a sărit de pe balcon şi a fugit pe malul Peţei, unde şi-a provocat mai multe răni cu acelaşi briceag cu care şi-a ucis tatăl şi pe care, în final, l-a aruncat. Apoi s-a întors la bloc, fiind imobilizat de poliţiştii sosiţi între timp la faţa locului.

Din spital, în arest

Dinu Mihai Lupaş a murit în aceeaşi seară, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Oradea, iar din verificările medicilor legişti, moartea sa violentă a fost cauzată de faptul că loviturile de cuţit i-au străpuns inima şi i-au secţionat vase de sânge la nivelul gâtului, provocându-i puternica hemoragie internă şi externă.

Dinu Lupaș Jr., internat şi el în spital, a avut doar leziuni superficiale, motiv pentru care a şi fost externat şi arestat preventiv. Comisia medico-legală psihiatrică, întrunită în timpul cercetărilor, a stabilit că tânărul nu are afecţiuni psihice, însă avea tulburări de comportament şi ieşiri violente cauzate de consumul cronic de stupefiante.

Cert este că, la sfârşitul anului trecut, tânărul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru violenţă în familie sub forma omorului. 

14 lovituri de cuţit

Marţi, Tribunalul Bihor a pronunţat prima hotărâre judecătorească în acest caz, dispunând condamnarea tânărului la 13 ani de detenţie.

Potrivit soluţiei, Dinu Lupaş jr. a recunoscut faptele şi a cerut să fie judecat după procedura simplificată, care permite reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Concret, de la o pedeapsă cuprinsă între 10 și 25 ani de detenţie, la una cuprinsă între 6 ani și 8 luni și 16 ani și 8 luni închisoare.

Judecătorul s-a orientat spre maximul pedepsei pentru că, după cum se explică în soluţie, Dinu Lupaş jr. a vrut să-şi ucidă tatăl, aplicându-i nu mai puțin de 14 lovituri de cuţit, la nivelul gâtului şi al toracelui. În acest context, "rezultatul produs era previzibil și instanța apreciază că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea rezultatului", se precizează în hotărâre.

Mai mult, în momentul în care a văzut că victima lui sângerează abundent și părăsește locuința, în loc să ceară ajutor, Dinu Lupaş jr. s-a tăiat în zona gâtului, în zona abdomenului și a venelor de la ambele mâini, iar ulterior a încercat să se debaraseze de briceagul folosit. "Aceste demersuri se circumscriu unor încercări de disimulare a desfășurării evenimentelor", se spune în soluţia Tribunalului Bihor.

Pe lângă cei 13 ani de închisoare, lui Dinu Lupaș jr. i s-a interzis dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 ani, după ispăşirea pedepsei şi a fost obligat să achite cheltuieli judiciare în valoare de 4.500 lei.

Hotărârea instanţei nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu apel, iar verdictul final îl va pronunţa Curtea de Apel Oradea.

Tânărul criminal se află și în prezent în arest preventiv.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!