Explozia preţurilor la energie din ultimii ani impune găsirea unor soluţii rapide de reducere a costurilor. Plafonarea preţurilor, prin legile impuse de guvernanţi, este o măsură temporară, cu costuri uriaşe pentru noi toţi, care nu rezolvă însă decât efectele problemei, nu şi cauza lor.

AVE Bihor propune o soluţie la îndemână, prin care producţia de curent s-ar putea face la preţuri mai mici, folosind fracţia biodegradabilă pe care oricum clienţii noştri sunt obligaţi să o colecteze separat.

Centrala pe biomasă de la Săcueni

În 2016, Consiliul Judeţean Bihor a inaugurat o staţie de producere a curentului electric folosind biomasa, adică cereale şi dejecţii animale. Problema a fost că investiţia cu fonduri europene s-a dovedit a fi un eşec, după ce ADI Ecoland din cadrul CJ Bihor a realizat că principiul de funcţionare a avut la bază calcule greşite.

Din acest motiv, centrala a produs curent mult sub estimările iniţiale şi la costuri mult mai mari, astfel că economia de zeci de mii de euro estimată la debutul proiectului s-a dovedit o himeră.

Ce propune AVE Bihor pentru a readuce acest proiect pe linia de plutire

În loc de cereale şi dejecţii animaliere, care s-au dovedit a fi mult mai scumpe decât estimările iniţiale, AVE Bihor propune folosirea biodeşeurilor, colectate din două dintre cele patru zone administrate de angajaţii noştri. Această fracţie devine "combustibil" pentru producerea curentului electric, la costuri mult mai reduse faţă de combustibilii tradiţionali, cum ar fi gazele naturale, de exemplu, dar şi faţă de unele variante "bio".

ECO Bihor, depozitul ecologic din Oradea, a făcut chiar un experiment, între septembrie 2021 şi martie 2022. A transportat biodeşeuri către centrala din Săcueni, iar concluzia a fost că aceste biodeşeuri au un randament chiar mai bun decât dejecţiile animale, însă mai slab decât cerealele. Cu toate acestea, ele ar putea fi o soluţie la îndemână, cu condiţia ca ele să nu fie contaminate cu alte tipuri de deşeuri.

Colectarea separată, o soluţie şi pentru factura la curent

AVE Bihor a sesizat o îmbunătăţire vizibilă a calităţii biodeşeurilor colectate de la populaţie. Cele colectate din două zone din nordul judeţului ajung acum în staţia de compost din Valea lui  Mihai, iar cele din zonele Salonta şi Beiuş în depozitul ecologic din Oradea.

Ele ar putea fi însă folosite pentru producerea curentului la centrala din Săcueni, la costuri mai reduse şi un randament mai bun decât variantele actuale.

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!