Indiferent ce zic basarabenii despre noi - că ne-am trimis secăturile să-i conducă în 1940 (lucru nu departe de adevăr), că brutalii jandarmi români le-au dat palme, că suntem de râsul Europei, că vrem să-i cotropim -, avem obligaţia să ne ajutăm ruda mai săracă, fără condiţii şi idei preconcepute.
Mi-a plăcut elanul celor care au trimis cărţi în Republica Moldova, care au facilitat accesul tinerilor la studii în România, iar mai nou că s-au livrat basarabenilor milioane de doze de vaccin. Iar fostul primar Ilie Bolojan, în numele oraşului Oradea, s-a înhămat la repararea unei grădiniţe de dincolo de Prut, lucru de asemenea meritoriu.
N-am prea înţeles, în schimb, de ce acum Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor se ocupă de amenajarea unui parc într-o comună din preajma Chişinăului.
Când în zonă limba română e oropsită rău, când nu există practic decât posturi de televiziune ruseşti (vă daţi seama ce părere îşi pot face basarabenii despre războiul de la graniţele lor cu o asemenea propagandă), tu te apuci să le faci băştinaşilor leagăne şi alei, în loc să-i împrieteneşti cu limba română? E ca şi cum ai trimite în aceste zile cumplite, drept ajutor în Ucraina, bigudiuri şi truse de unghii.
Nu este suficient să ai bune intenţii, e nevoie să te informezi şi care sunt nevoile reale ale comunităţii, altminteri banii contribuabililor bihoreni se risipesc.
Ştiu că, în virtutea inerţiei, şefii judeţului s-ar băga doar la parcuri, poduri şi locuri de joacă pentru copii, la amenajări de pieţe şi scuaruri, unde sunt cu adevărat maeştri.
Dar n-ar strica, dacă tot sunt liberalii în strânsă alianţă cu UDMR-iştii la guvernare, să ia exemplul acestora, care ştiu exact unde trebuie investiţi banii veniţi de la Guvernul maghiar.