Dacă nici de 1 Decembrie nu ne entuziasmăm, cu atât mai puțin percepem ca pe o sărbătoare cea de-a 72-a aniversare a Uniunii Europene, din care 15 cu România în rândurile ei. La 19 mai 1950, Robert Schuman, un neamț născut în Luxemburg și devenit cetățean al Franței după Primul Război Mondial, când acestei țări îi erau restituite Alsacia și Lorena, făcea celebra propunere privind crearea unei Comunități Europene a cărbunelui și oțelului, materiale indispensabile pe atunci oricărei industrii de război, în ideea că dacă o țară nu va controla singură producția de cărbune și oțel, nu va avea nici mijloacele pentru a porni un război.
Imaginați-vă ce-ar fi fost acum, în mai 2022, dacă în 2007 România nu intra în UE și, cu trei ani mai devreme, în NATO. Frunză-n vânt, ca biata Republică Moldova! Tremuram de groaza că, după „operațiunea specială” din Ucraina, Rusia ar putea să-și trimită hoardele asupra celorlalți vecini, inclusiv a noastră.
Cum-necum, politicienii care după descătușarea din 1989 au frânat progresul României, care au furat și au protejat furtul de toate felurile, au avut totuși, care înțelepciunea, care instinctul de conservare să ne ducă unde ni-i locul, în civilizația euro-atlantică. Un noroc pe care ucrainenii, a căror revoluție a avut loc abia în 2014, pe Euro-Maidanul din Kiev, nu l-au avut, iar urmările tragice le vedem azi cu toții.
Ce înseamnă Europa pentru noi? Să ne amintim puțin: aceleași drepturi ca toți cetățenii statelor spre care mereu ne-am uitat cu invidie, de la Germania și Franța până la Spania și Italia, libertatea de a călători, locui, studia și munci oriunde, de a face comerț și a trăi în pace. Desigur, și asumarea unor obligații comune: realizarea unor sisteme cât mai apropiate, de la mediu și educație până la sănătate publică și justiție.
E adevărat, la astea stăm mai prost, dar să ne imaginăm cum ar fi arătat spitalele, drumurile, orașele, școlile și casele noastre fără beneficiile apartenenței la UE. Cu chiu, cu vai, mai trași, mai împinși, politicienii noștri au fost forțați să facă ceva pentru o țară „ca afară”, iar presiunea asupra lor, implicit și rezultatele, devin cu atât mai palpabile cu cât românii ajung să vadă, fie și ca turiști, cum e „afară”.
Din păcate, intrată în al 72-lea an de existență coezivă, Europa e pusă la grea încercare taman în ceea ce trebuia să fie forța ei, în unitatea ei. Popoare est-europene care au pătimit în comunism văd cu uimire cum unii politicieni vestici ezită să ajute o țară a cărei „vină” e că și-a dorit tocmai europenizarea, iar alții, pe la Budapesta, par să fi uitat visul libertății stropit nu demult, în 1956, cu sângele alor săi. Unitatea în diversitate proiectată decenii întregi a devenit mai mult diversitate decât unitate, dar chiar și așa, această Europă e cea mai bună din câte au fost. De noi depinde și cât de dreaptă, prosperă și sigură va continua să fie.