Din cauza lipsei forţei de muncă, Oradea începe să importe muncitori străini, iar primii veniţi sunt nepalezii. La început s-au angajat în alimentaţia publică, unde dacă nu veneau ei treceam în curând pe autoservire, iar la plecarea din local ne mai şi spălam singuri vasele. Acum lucrează şi la RER, şi în industrie, iar dacă lentoarea şi indolenţa de la Ministerul Muncii n-ar avea proporţii cosmice, Oradea şi judeţul şi-ar fi rezolvat deja, cu ei, deficitul de mână de lucru.

Dacă ar fi după mine, i-aş invita în Oradea nu doar pe nepalezi, ci şi pe nevestele lor. Oamenii ar fi mai liniştiţi şi echilibraţi, iar consoartele lor şi-ar putea găsi uşor un loc de muncă acolo unde este sub "demnitatea" caucazienelor noastre.

Pentru puriştii care ţin la tradiţiile neamului veştile sunt din ce în ce mai proaste, pentru că numărul creştinilor cu iţari şi mirosind a urdă care vin din Asia este egal cu zero. România, ne place sau nu, se va mixa şi depinde de capacitatea organizatorică a comunităților locale de a-i face pe noii veniţi să se integreze în societate.

Problema însă nu e de loc simplă. Priviţi-i pe conaţionalii noştri rromi: sunt alături de noi de câteva secole, vorbesc limba, cunosc obiceiurile pământului, dar tot nu reuşim - sau nu vrem - să-i integrăm cu adevărat. Am crezut că suntem şmecheri când i-am exportat în UE pe toţi cei care nu aveau chef de muncă, iar acum suntem supăraţi că vesticii ne consideră pe toţi un neam de hoţi şi cerşetori.

Teama că miile de emigranţi nu vor putea fi integraţi în societatea românească s-ar putea să fie justificată şi dacă ţinem cont că, la peste 100 de ani de la Marea Unire, încă mai sunt clivaje serioase între românii de dincoace şi dincolo de munţi.

Deocamdată doar domeniul privat se luptă pentru aducerea de muncitori străini. Dar oare ce ar fi ca şi instituţiile statului să se mobilizeze, pentru a suplini lipsa de chef de muncă a autohtonilor? Dacă aducem nepalezi să adune gunoiul în Oradea, de ce să nu aducem, în numeroasele ministere şi agenţii din Bucureşti, nişte nemţi care să scoată gunoaiele din instituţii?