Trei bihoreni şi un botoşănean, prinşi anul trecut cu o recoltă de peste 200 kilograme de canabis şi condamnaţi iniţial la pedepse cu suspendare la Tribunalul Bihor, au ajuns în final după gratii. Curtea de Apel Oradea a decis, joi, să le schimbe regimul de executare a pedepselor într-unul privativ de libertate, iar în cazul unuia dintre "fermieri", recidivist, a şi mărit perioada detenţiei de la 3 la 5 ani.

Uriaşa captură de canabis a fost făcută de poliţiştii şi procurorii Antidrog din Oradea în august anul trecut, în localitatea Şerani din comuna Borod. 

Cei trei bihoreni - Ionuţ şi Daniel Dărăban și Sergiu Tăut -, împreună cu botoșăneanul Andrei Sandu cumpăraseră un teren de 60.000 metri pătraţi într-o locație izolată, muntoasă și greu accesibilă, înconjurată de pădure, pe care apoi au montat două solarii de mari dimensiuni, prevăzute cu sisteme de irigare și ventilație. Ca să nu fie deranjaţi, proprietatea era păzită cu câini de luptă şi camere de supraveghere.

Solarii cannabis Bihor

Atât doar că recolta au cules-o, în final, poliţiştii Antidrog ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea.

În urma unor informaţii primite de poliţişti, anchetatorii au descins, vara trecută, în Şerani, unde au găsit în total 2.628 plante în greutate totală de peste 200 kilograme care au fost ridicate. De asemenea, într-o anexă, oamenii legii au găsit o încăpere special amenajată pentru uscarea plantelor, cu echipamente de ventilație, sisteme de irigat, hidrofoare, sisteme de iluminat, dispozitive specifice de reglare a temperaturii și PH-ului din apă, fertilizatoare, cântare electronice de precizie, precum și alte aparaturi specifice cultivării plantelor de canabis.

Totodată, din locuinţele "fermierilor", au fost ridicaţi 10.945 de euro, 19.800 de lei, cântare electronice de precizie, precum și mai multe telefoane mobile. Potrivit calculelor făcute de poliţişti, dacă plantele ar fi ajuns la maturitate, cei patru ar fi strâns peste 5.200 kilograme de canabis, iar în condiţiile în care kilogramul pe piaţa drogurilor valorează între 2.500 şi 3.000 euro, ei ar fi putut încasa din vânzare peste 13 milioane euro. 

Cert este că, în urma acţiunii, toţi cei patru au fost reţinuţi şi au ajuns în Arestul Poliţiei Bihor, măsură care, pentru fraţii Dărăban şi Andrei Sandu a fost menţinută până în februarie, acest an, când Tribunalul Bihor a pronunţat primul verdict în caz, iar pentru Tăut a rămas în vigoare şi ulterior, până la decizia definitivă.

La judecată

Tribunalul a fost blând cu traficanţii. Sergiu Tăut, care era recidivist postcondamnatoriu, a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare, Ionuţ Dărăban a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, iar fratele său, Dănuţ Dărăban, respectiv Andrei Sandu, au încasat câte 2 ani de închisoare. Însă aplicarea tuturor pedepselor a fost suspendată sub supraveghere.

"Inculpații au motivat săvârșirea infracțiunii prin aceea că, pe fondul unor probleme familiale, aveau nevoie de sumele de bani obținute din valorificare drogurilor de risc", scrie în hotărârea judecătorească, explicându-se că Andrei Sandu, de pildă, cetăţean româno-ucrainian, a motivat comiterea infracțiunii prin aceea că avea nevoie de bani pentru a-și aduce familia din Ucraina, iar fraţii Dărăban aveau nevoie de bani pentru a-și ajuta părinții bolnavi.

Sentinţa a fost atacată, însă, atât de procurorii DIICOT, care au solicitat pedepse mai aspre, cât şi de Tăut, care voia una mai blândă.

Joi, judecătorii Curţii de Apel Oradea au decis, în final, să dea dreptate anchetatorilor.

În cazul lui Tăut pedepsa a fost majorată de la 3, la 5 ani de închisoare. Mai mult, atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi trei făptaşi, judecătorii au decis să schimbe regimul de executare a pedepselor, într-unul privativ de libertate.

Pe de altă parte, însă, judecătorii au dispus returnarea banilor ridicaţi de la cei patru traficanţi, stabilind că nu există nicio dovadă că sumele respective proveneau din infracţiuni.

Decizia Curţii este definitivă şi, cum Sergiu Tăut era, deja, încarcerat, poliţiştii au avut de prins doar trei traficanţi. Fraţii Dărăban au fost ridicaţi de acasă, din comuna Sânmartin, iar Andrei Sandu s-a prezentat la sediul Poliţiei din Rădăuţi, judeţul Suceava, localitate în care locuia în prezent. 

Cultivator cu experienţă 

Sergiu Tăut e "grădinar" experimentat. În 2018, BIHOREANUL a dezvăluit că bărbatul, pe atunci samsar de maşini second hand şi patronul unui parc auto în Oradea, a fost găsit de procurorii DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea cu peste 33 kilograme de haşiş pe care l-a cultivat chiar el şi urma să îl vândă pe bani buni, în Olanda. "Recolta" a "căzut" în braţele procurorilor Antidrog din pură întâmplare, în timpul unor percheziţii desfăşurate într-un dosar care viza contrabanda cu ţigări de provenienţă ucraineană, bărbatul fiind unul dintre suspecţi. 

În loc de ţigări, în casa lui Tăut din Paleu, anchetatorii au găsit 2,7 kilograme de canabis, iar într-o casă vecină, dar şi într-o locuinţă din cartierul orădean Ioşia, ambele închiriate de orădean, au mai fost găsite 29,52 kilograme de plante verzi. În final, pentru respectiva afacere, orădeanul a scăpat cu o condamnare de 1 an şi 2 luni de detenţie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!