Fostul primar al Oradiei, Petru Filip, fostul arhitect-şef Andrei Luncan, alţi funcţionari ai municipalităţii, şefi ai Regiei Apă-Canal, rectorul Teodor Maghiar şi alţi "sorbonei" s-au pricopsit în anii '90 cu terenuri pe care ulterior au ridicat vile ori pe care le-au vândut pe bani mulţi, intrând în posesia lor prin fraudele unui topograf, fost colonel de grăniceri, făcute publice de BIHOREANUL.
Mai aproape de zilele noastre, tot BIHOREANUL a făcut dezvăluiri despre alţi bugetari care s-au îmbogăţit în funcţii, de exemplu la conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, cum ar fi Pásztor Sándor şi Dorel Dume, cel din urmă prins şi cu firme conectate la bugetul instituţiei, iar acum client al DNA. Călin Puia, încă şef la DGASPC Bihor, a racordat şi el la banii publici firme patronate de soţii unor subalterne, dintre care unul a făcut o donaţie pentru angajarea unui avocat care să-l apere de subalternii lipsiţi de obedienţă.
Sunt doar câteva dintre investigaţiile care nu ar fi fost posibile dacă jurnaliştii nu ar fi avut acces, la fel ca toţi cetăţenii, de altfel, la declaraţiile de avere, pe care săptămâna trecută CCR tocmai le-a secretizat, hotărând că acestea nu trebuie să cuprindă bunurile soţilor/soţiilor persoanelor care ocupă funcţii şi demnităţi publice şi nici nu trebuie să fie publice, ci accesibile doar unor instituţii ale statului, pe motiv că, pe de o parte, semnatarii nu pot răspunde pentru averile partenerilor de viaţă şi că, pe de altă parte, s-ar încălca dreptul acestora la protejarea vieţii private.
Decizia CCR, ca un duş rece parcă menit să taie elanul acelor români care îşi doresc integritate şi transparenţă, contrazice o alta, cu conţinut diametral opus, pe care tot CCR o dăduse în 2014, când a constatat că dreptul la viaţa familială şi privată nu este absolut, iar publicarea declaraţiilor de avere şi de interese era pe deplin justificată.
Despre sucirea CCR s-au pronunţat numeroşi lideri de opinie. Un liberal s-a întrebat, cu bun-simţ, cum ani de zile legea privind declaraţiile de avere a fost constituţională şi acum, brusc, nu mai este. CTP a considerat-o atac la siguranţa naţională, de vreme ce corupţia face parte din riscurile la adresa securităţii naţionale. Alţii o consideră normală, un cunoscut poliţist influencer şi întreprinzător motivând că nimeni n-ar trebui să ştie cât câştigă în timpul liber, iar un profesor de drept, că dovezile privind corupţia funcţionarilor şi a demnitarilor nu ar trebui servite, "ca la restaurant", tuturor.
CCR a întors România cu zeci de ani în urmă, prilej de satisfacţie inclusiv pentru şeful AUR, potrivit căruia decizia e "ce merită unii", iar asta numai fiindcă a pierdut alegerile prezidenţiale. Cum deciziile CCR sunt obligatorii, răul a fost făcut, dar asta nu înseamnă că nu poate fi remediat în Parlament. Atitudinea aleşilor pentru sau împotriva corectării legislaţiei aşa încât transparenţa să nu fie ucisă va fi ca un turnesol: vom vedea, încă o dată, cine vrea o Românie curată şi cine ar duce-o în trecut.