Reprezentanții Polish Airlines au venit vineri la Oradea și au semnat, la Aeroportul Oradea, contractul pentru operarea, pe o perioadă de 4 ani, ca serviciu public și cu sprijin financiar, a unor zboruri care vor lega Oradea de Varșovia, scopul fiind conectarea orașului alte destinații internaționale importante, prin hubul „Chopin” din capitala Poloniei.

Compania aeriană a pus în vânzare biletele, inclusiv pentru zboruri spre destinații ca New York, Toronto, Istanbul, Paris, Oslo și altele, cu schimbarea aeronavei la Varșovia.

A treia destinație din România

„Cursa către Varșovia creează legături puternice între Oradea și restul lumii și deschide oportunități importante pentru comunitatea locală. În primul rând, bihorenii vor avea o conexiune foarte bună cu vestul Europei, America și Asia. Vor fi dezvoltate, de asemenea, schimburi de afaceri, turism și cultură între Oradea și Varșovia și nu numai. Activitatea Aeroportului Internațional Oradea va crește semnificativ odată cu introducerea noilor curse”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor. 

„Noua rută către Oradea marchează a treia destinație pentru LOT Polish Airlines în România, după București și Cluj-Napoca. Locuitorii județului Bihor și ai regiunii vor avea asigurată conexiunea nu doar cu Varșovia, ci și cu alte aeroporturi din Polonia, vestul Europei, America și alte destinații”, a spus, la rândul său, Wojciech Worona, directorul adjunct al departamentului Network Planning al companiei naționale a Poloniei. 

La semnarea contractului au participat și alți reprezentanți ai LOT Polish Airlines, Semko Bayer, network planning specialist, și Jakub Malecki, director general pentru România și Republica Moldova, precum și Răzvan Horga, directorul Aeroportului Oradea, și city managerul Mihai Jurca.

Din Oradea la New York

Începând din 3 iunie, LOT Polish Airlines va efectua patru zboruri săptămânale Oradea – Varșovia și retur în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă. Cursele vor fi operate cu aeronave Embraer, iar biletele au fost puse în vânzare pe site-ul www.lot.com. 

Conform unor simulări realizate pe portalul operatorului aerian, zborurile Oradea – Varșovia, dus-întors, pot costa circa 150-250 euro, în funcție de perioada aleasă și alți factori. 

Cursele directe dintre cele două orașe nu sunt principalul obiectiv al parteneriatului, ci oportunitatea ca Oradea să fie conectată cu mari orașe ale lumii, atât în scopuri economice, cât și în scopuri turistice. 

Într-o analiză publicată pe site-ul noutăți din aviație BoardingPass.ro se arată că, grație noilor zboruri, pasagerii vor putea ajunge de la Oradea la New York în 12 ore și 45 de minute, cu tot cu timpul petrecut în aeroportul Varșovia, pentru conexiune, iar prețurile pot începe de la 520 euro dus-întors, la „economy”, în anumite perioade. 

Potrivit aceleiași surse, un zbor dus-întors la Istanbul, din Oradea, poate costa 164 euro, iar la Amsterdam 197 euro, tot dus-întors, BoardingPass.ro notând că acestea sunt „tarife foarte bune și comparabile cu cele din Budapesta”. 

De asemenea, după cum arată datele de pe platforma LOT Polish Airlines, pasagerii din Oradea pot opta, de pildă, pentru zboruri de Paris, călătoria durând 6 ore cu tot cu escală în Varșovia, iar prețul unui bilet, pe sens, începe de la 108 euro, în funcție de data aleasă. 

Compania plănuiește să lanseze și anumite campanii promoționale, pentru a atrage pasagerii.

La LOT Polish Airlines, cele mai ieftine bilete sunt în clasa „economy”, care include un bagaj de cabină de 8 kg (55 cm x 23 x 40), plus o geantă mică (35 cm x 40 cm x 12 cm).

Sprijin din bani publici

BoardingPass.ro subliniază, de asemenea, că în România există o piață pentru zborurile cu conexiune în Varșovia. Concret, în 2023, peste 60% dintre pasagerii LOT Polish Airlines din România (deci din Cluj și București) au tranzitat aeroportul din Varșovia în drum spre alte destinații internaționale. 

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, potrivit contractului de serviciu public (Public Service Obligation) încheiat între Consiliul Județean Bihor și LOT Polish Airlines, autoritatea județeană va compensa cursele pe această rută, iar la calcul se va ține cont de o marjă de profit de 5% pentru compania aeriană. Astfel, dacă zborurile nu se vor putea susține organic, efectuarea lor va fi sprijinită din bani publici. 

„Compensația va fi calculată pe baza costurilor și veniturilor reale din operarea rutei. În acest scop, operatorul aerian va ține o contabilitate separată detaliată pentru a permite calcularea costurilor și veniturilor”, se arată în contractul încheiat de cele două entități. „Cu cât vor fi mai mulți pasageri, cu atât contribuția noastră va fi mai mică”, a subliniat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, în ședința în care aleșii județeni au aprobat încheierea acestui contract.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!