După patru luni în care a tratat şi bolnavi cronic, Spitalul Municipal din Oradea redevine unul exclusiv anti-Covid de luni, 11 octombrie. Direcţia de Sănătate Publică Bihor a avizat noul plan de restructurare, care vizează mutarea secţiilor obişnuite ale unităţii la spitalele Judeţean, Avram Iancu şi din Marghita.

Planul de restructurare a Spitalului Municipal a fost propus "având în vedere atât situaţia epidemiologică determinată cu infecţia SARS-CoV-2, cât şi Ordinul Comandantului Acţiunii (n.r. – şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat) nr. 9490", prin care intervenţiile medicale neurgente au fost suspendate pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit planului, aprobat vineri de către DSP Bihor, secţiile clinice de Pediatrie I şi II, precum şi cele de Chirurgie şi Ortopedie pediatrică vor fi relocate la Spitalul Judeţean din Oradea, secţiile de Chirurgie generală şi oncologică la Spitalul Avram Iancu al Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar secţia de Boli infecţioase eruptive la Spitalul Municipal din Marghita.

"Celelalte secţii pediatrice, nechirurgicale, vor funcţiona în cadrul Staţionarului III al Spitalului Judeţean, la Maternitate", a precizat pentru BIHOREANUL managerul Spitalului Municipal, Laurenţiu Chiană.

De asemenea, secţia de Interne va fi relocată şi ea în clădirea din strada Izvorului, unde este şi secţia exterioară de Pneumoftiziologie, de unde pacienţii Covid vor fi mutaţi în clădirea principală din strada Corneliu Coposu.

Secţia exterioară de Infecţioase din strada Republicii va continua să funcţioneze, la fel ca acum, pentru tratarea pacienţilor Covid, cu 80 de paturi.

În ce priveşte capacitatea de Terapie Intensivă, ca "bloc Covid" Municipalul pune la bătaie 34 paturi ATI şi încă 10 de Terapie Intermediară.

"Practic, de marţi, în clădirea principală din Rogerius, Spitalul Municipal va trata doar pacienţi Covid, pe 287 paturi, care se adaugă celor 80 din secţia de Infecţioase de pe strada Republicii", spune managerul Laurenţiu Chiană. 

Singura diferenţă faţă de perioadele anterioare când a funcţionat ca spital exclusiv anti-Covid (martie – iulie 2020 şi august 2020 – mai 2021) este că Spitalul Municipal îşi va păstra Ambulatoriul integrat din strada Coposu pentru bolnavii cronic, în perioadele anterioare cabinetele acestuia funcţionând în cadrul Ambulatoriului Spitalului Judeţean din strada Pasteur.

"Bolnavii care se adresează ambulatoriului vor fi primiţi pe bază de programări, care se pot face şi online, pe site-ul Spitalului Clinic Municipal Oradea, www.scmo.ro", precizează Chiană.

Potrivit acestuia, dată fiind solicitarea mare a cadrelor medico-sanitare, la Municipal vor fi detaşaţi doctori, asistente şi personalul auxiliar de la Spitalul MAI.

Modificarea este pe o perioadă încă necunoscută, "până la momentul epuizării actualului val pandemic sau până la dispoziţii ulterioare".