Misiunea de căutare a copilului de 4 ani luat de viitură în Valea de Sus continuă şi duminică, deoarece micuţul nu a fost găsit încă.

Maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a anunţat, duminică dimineaţă, că în cursul nopţii căutările au fos sistate timp de câteva ore, din cauza ploilor puternice şi a riscului de inundaţii din zonă. Valea Neagră, pârâul care trece prin sat şi pe care s-a şi format viitura care l-a luat pe copil, a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică sub cod roşu de inundaţii, alături de alte trei râuri.

Duminică, la ora 6.30, misiunea de căutare a fost reluată. „La căutări participă zeci de pompieri militari din cadrul a două subunități, localnici și polițiști, forțele angrenate cercetând amănunțit întreaga zonă, fiind vizate cu precădere, suprafețele din jurul podurilor, podețelor și barajelor formate de aluviunile aduse de viitură”, a precizat Roşca.

De asemenea, autorităţile din Bihor au solicitat sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație, care să survoleze întreaga zonă.

UPDATE: Găsit fără viaţă!

Trupul neînsufleţit al micuţului de 4 ani a fost găsit, duminică în jurul orei 9.40, de un pompier aflat în timpul liber şi un localnic, în satul Moţeşti, la aproape 3 kilometri distanţă de locul de unde l-a luat viitura.