Doar 10 orădeni au participat luni seară, de la ora 17, la dezbaterea proiectului de taxe şi impozite pentru anul 2026 organizată de municipalitate în sala mare a Primăriei.

Prezenţă sub aşteptări

La întâlnire a luat parte un singur consilier local interesat să afle de la sursă opinia populaţiei faţă de proiect.

"Mă aşteptam să fie mult mai multă lume, dat fiind faptul că taxele şi impozitele vor creşte atât de mult. Eram interesat să aflu părerea orădenilor. Probabil oamenii vor reacţiona anul viitor, când vor vedea cât au de plătit", a declarat consilierul local Bántó Norbert (UDMR).

Deşi, odată cu trecerea anilor, interesul orădenilor pentru astfel de dezbateri este tot mai redus, numărul participanţilor i-a mirat inclusiv pe organizatori.

"Probabil că oamenii sunt conştienţi că nivelul taxelor şi impozitelor propus pentru anul viitor face parte din pachetul de reformă fiscală avizat săptămâna trecută de Curtea Constituţională a României şi nu se pot schimba foarte multe lucruri", a opinat city-managerul Sebastian Lascu.

De altfel, şi la întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri, desfăşurată cu o oră înainte, au luat parte doar câţiva reprezentanţi ai Asociaţiei Firmelor Bihorene şi ai filialei bihorene a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

"Participanții au vrut mai mult să înţeleagă ce modificări fiscale vor viza anul viitor mediul de afaceri decât să facă propuneri. Pachetul fiscal nu aduce însă mari modificări pentru firme", a spus directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea.

"Mai aplicaţi taxa locală pentru Bolt?"

Pe lângă cei doi reprezentanţi ai municipalităţii şi viceprimarul de Oradea, Teofil Filimon, care au urmărit întâlnirea din sală, au participat doar 10 contribuabili.

Asistenţa a fost formată în majoritate zdrobitoare de şoferi Bolt sau Uber veniţi să protesteze împotriva unei taxe locale care îi vizează şi care a fost introdusă de Consiliul Local Oradea în anul 2022.

"Noi activăm în domeniul transportului alternativ, Bolt şi Uber, şi vrem să ştim ce intenţii are Primăria Oradea cu privire la aplicarea taxei de uzură a infrastructurii de 500 lei pe an pe maşină", a vorbit în numele colegilor Cristian Merţe.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Consiliul Local Oradea a prevăzut această obligaţie fiscală în HCL 1035/2022, privitoare la taxele şi impozitele pe 2023, şi prelungise aplicarea ei şi în următor.

"În materialul de taxe şi impozite pentru anul 2026 nu se mai regăseşte această taxă locală. Taxa a fost eliminată după ce anul trecut Primăria Oradea a pierdut procesele intentate de două firme de ride-sharing pe această temă. Primăria nu intenţionează să o reintroducă", a declarat directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea.

Potrivit acestuia, Primăria Oradea a returnat sumele încasate în contul taxei către cele două firme şi nu o mai aplică în cazul celorlalţi operatori.

Se va vota vineri!

După cum BIHOREANUL a explicat deja la începutul lunii decembrie, municipalitatea orădeană a pus în dezbatere publică, în premieră, un proiect de taxe şi impozite pentru anul 2026 cu două variante de impozitare.

În prima variantă, impozitele pe apartamentele orădenilor urmau să crească cu rata inflaţiei din anul 2024, de 5%, iar în cea de-a doua variantă acestea ar urma să fie majorate cu un procent record, de 100%.

Primăria Oradea a trebuit să pună în discuţie două forme ale proiectului de HCL pentru că varianta a doua, prevăzută în pachetul de reformă fiscală susţinut de Guvernul Bolojan, a fost atacată de formaţiunea AUR la Curtea Constituţională a României.

În şedinţa din 10 decembrie, CCR a decis că impozitele şi taxele propuse de Executiv sunt constituţionale.

Astfel, Consiliul Local Oradea va fi chemat să aprobe noile obligaţii fiscale ale orădenilor, cu impozite pe apartamente de două ori mai mari, în cadrul ultimei şedinţe din acest an, care a şi fost convocată pentru vineri, 19 decembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!