Cinci dintre cei șase poliţişti de frontieră din Borş reţinuţi, marţi, pentru luare de mită au fost arestaţi preventiv, vineri, la Tribunalul Bihor.

Potrivit portalului instanţei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru agenţii de poliţie de frontieră Ionel Clejan, Gabriel Albinaru, Lucian Stoica, Remus Fofiu şi Gheorghe Pirtea.

Deocamdată nu este clar de ce anchetatorii au renunţat la solicitarea de arestare în cazul lui subofiţerului Ioan Ungureanu. 

Chiar dacă poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea, hotărârea Tribunalului este executorie, astfel că cei cinci polițiști - care anterior fuseseră eliberați dat fiind că le-a expirat mandatul de reținere - se întorc după gratii.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, cei șase agenţi care activau în punctul de trecere a frontierei Borș au fost reţinuţi, marţi, pentru 24 de ore, pentru luare de mită, în urma percheziţiilor declanşate, marţi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie.

Potrivit anchetatorilor, Ionel Clejan, Ioan Ungureanu, Gabriel Claudiu Albinaru, Lucian Stoica, Remus Emil Fofiu şi Gheorghe Silviu Pirtea ar fi pretins şi primit sume cuprinse între 50 lei și 100 euro de la şoferii de TIR care intrau ori ieşeau din ţară, ca să nu le verifice documentele, ori să îi ia peste rând, în faţa altor transportatori, pentru a le reduce timpii de aşteptare, ori ca să închidă ochii şi să nu înregistreze eventualii pasageri în cazul în care aceştia ar fi trebuit să intre în carantină.

Miercuri, procurorii au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor arestarea preventivă pentru cinci dintre persoanele reţinute însă, la solicitarea avocaţilor, judecătorul a decis să amâne procesul cu o zi, "în vederea asigurării efective a dreptului la apărare prin acordarea posibilităţii de a studia dosarul si de a efectua fotocopii". 

Ca urmare, pentru că reţinerea subofiţerilor a fost dispusă pentru 24 ore, aceştia au fost puşi în libertate, iar joi s-au prezentat de astă dată fără cătuşe la dezbaterile care au început după ora 13.30.

Pentru că audierile şi pledoariile avocaţilor s-au prelungit până târziu, judecătorul de drepturi şi libertăţi a stabilit termen de pronunţare în cauză pentru vineri când, în baza probelor prezentate de anchetatori, a decis să-i trimită pe toţi cei cinci poliţişti de frontieră în arest preventiv.