Curtea de Apel Oradea a anulat condamnările dispuse de Tribunalul Bihor în dosarul cartelului care a înființat laboratorul clandestin de extracție a cocainei, descoperit într-o cabană din satul Zece Hotare, și a retrimis cauza instanţei cu pricina, pentru ca procesul să se reia de la zero.
Proces incomplet
Motivul? Din decizia Curţii de Apel, pronunţată luni şi consultată de BIHOREANUL, reiese căTribunalul a încălcat "drepturi fundamentale ale inculpaților", refuzând să analizeze corespunzător "probe-cheie", inclusiv să stabilească exact cantitatea și concentrația drogurilor introduse în România, ceea ce ar fi esențial atât pentru dovedirea acuzațiilor, cât și pentru stabilirea pedepselor. "De asemenea, era esențial să se stabilească dacă cocaina identificată provenea din cafeaua transportată", scrie în decizie.
Curtea de Apel a reproşat că raportul tehnic inițial, realizat în timpul anchetei, a stabilit doar că probele conţineau cocaină, fără să precizeze exact cât drog era prezent în acestea. În mod previzibil, inculpaţii au contestat raportul şi au cerut o expertiză riguroasă, însă judecătorii Tribunalului Bihor au respins solicitarea. Or, susţin judecătorii Curţii, această expertiză era crucială, fiindcă doar pe baza ei se putea demonstra concret care era cantitatea şi concentraţia drogurilor traficate, aspect-cheie atât pentru stabilirea vinovăţiei, cât şi pentru pedepsele aferente, anchetatorii fiind obligaţi să vină cu dovezi precise, nu "acuzaţii aproximative".
Prin refuzul de a administra probele solicitate de inculpaţi, Tribunalul Bihor le-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, dar şi principii fundamentale ale procedurii penale, precum nemijlocirea (administrarea directă a probelor în faţa judecătorului) și contradictorialitatea (dreptul părţilor de a contesta probele). Drept urmare, Curtea de Apel Oradea a anulat sentinţa iniţială și a decis ca procesul să fie reluat integral, cu efectuarea completă și transparentă a cercetării judecătoreşti, inclusiv cu expertiza tehnică ignorată iniţial de tribunal.
Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă şi, ca atare, procesul se va relua la Tribunalul Bihor.
Cartelul din Zece Hotare
Cazul grupării care a amenajat primul laborator clandestin din România dedicat extragerii cocainei, într-o cabană izolată din satul bihorean Zece Hotare, prezentat în amănunt de BIHOREANUL, a intrat în atenţia procurorilor DIICOT în primăvara anului 2022, după informațiile furnizate de un traficant devenit colaborator al procurorilor.
Anchetatorii au dat cazului denumirea de "El Matador” şi i-au monitorizat încă din iunie 2022 pe principalii suspecți: Emilian Silaghi (57 de ani), originar din Oradea, stabilit în Malaga, și Mihai Strelciuc (49 de ani), zis „Miță”, din Fetești, stabilit în Columbia sub numele de Mihai Pallares Araque. Grupării i s-a alăturat israelianul Shimon Simon Selouk (63 de ani), finanțatorul operațiunii.
Din cercetări a reieşit că Strelciuc, liderul rețelei, a procurat 18 kg de cafea impregnată cu cocaină, care a fost adusă în România de chimiștii columbieni Marin Ospitia Orlando („Paco”, 63 de ani) și Daniel Stiven Salazar Ladino (27 de ani).
Traficanții s-au cazat într-o cabană izolată din Zece Hotare (Bihor), transformată în laborator clandestin, unde, pe 10 iulie 2022, autoritățile au descins și i-au ridicat, confiscând droguri evaluate la circa 200.000 euro și substanțe chimice.
Cei cinci membri ai grupării au fost arestaţi preventiv pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic intern și internațional de droguri de mare risc și pornografie infantilă. Ultima acuzație îl vizează exclusiv pe cetățeanul israelian, la care a fost descoperit un stick de memorie ce conținea un număr de 20 de fotografii ale unor fetițe cu vârste între 8 și 10 ani, cu conținut explicit pornografic, şi 16 fişiere cu materiale pornografice cu minori.
Măsura a fost menţinută şi după ce cazul a fost înaintat Tribunalului Bihor, însă în timpul procesului, judecătorul a dispus modificarea măsurilor preventive: cetățeanul israelian și columbianul Stiven Daniel Salazar Ladino au fost plasați în arest la domiciliu, iar ceilalți trei inculpați au fost puși sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi România, în cazul lui Mihai Pallares Araque măsura fiind dispusă în octombrie anul trecut.
După un proces de 2 ani, pe 8 ianuarie, Tribunalul Bihor i-a condamnat la pedepse dure cu închisoarea: Simon Shimon Selouk a primit 10 ani și 4 luni, Mihai Pallares Araque - 10 ani, iar Emilian Silaghi și Marin Ospitia Orlando au încasat câte 9 ani și 8 luni fiecare. Cel mai tânăr inculpat, Stiven Daniel Salazar Ladino, a fost condamnat la 6 ani, 7 luni și 10 zile.
Verdictul a fost anulat, însă, de Curtea de Apel Oradea, care a decis rejudecarea dosarului.
Între timp, Mihai Pallares Araque, fost Strelciuc, liderul grupării care a înfiinţat laboratorul clandestin, a dispărut fără urmă, alături de soția sa.