Consiliul Județean Bihor a anunțat marți că lucrările la Inelul Rutier Metropolitan vor continua, dar vor fi făcute anumite ajustări după ce Curtea de Apel Cluj a anulat mai multe hotărâri ce privesc construcția șoselei, într-un proces pornit de localnici din Cheriu, nemulțumiți că aceasta le-ar trece peste terenurile aflate în intravilan.
În motivarea sentinței, judecătorii au arătat că CJ Bihor nu a avut la bază vreun studiu de trafic și nici n-a justificat traseul ales. Președintele CJ, Ilie Bolojan, nu spune însă dacă se ia în calcul schimbarea traseului, adică exact problema invocată de sătenii care au intentat procesul.
Bolojan: „Vom reproiecta”
„Consiliul Județean Bihor a luat cunoștință de motivarea Curții de Apel Cluj prin care instanța justifică decizia civilă de anulare a hotărârilor Consiliului Județean Bihor privind Inelul Rutier Metropolitan (HCJ nr. 139/10.06.2022, HCJ nr. 203/18.08.2022 și HCJ 248/22.09.2022)”, se arată într-un comunicat trimis de instituția bihoreană.
Instanța arată că CJ Bihor prezintă lucrarea în mod eronat ca fiind un drum de legătură între drumuri județene, și nu o variantă ocolitoare, pentru construcția căreia trebuie respectate alte reguli.
Astfel, cum șoseaua are caracteristicile unei variante ocolitoare, judecătorii Curții de Apel Cluj arată că trebuiau respectate dispozițiille art. 37 din O.G. nr 43/1997, inclusiv realizarea unui studiu de trafic, care lipsea din documentația CJ Bihor, precum și să justifice traseul ales. Amintim că tocmai traseul a fost contestat de localnicii din Cheriu.
Ilie Bolojan a transmis o declarație pe această temă, precizând că se vor discuta variantele propice pentru respectarea sentinței și, în același timp, continuarea lucrărilor.
„Până la sfârșitul acestei săptămâni vom avea o întâlnire tehnică în care vom stabili cu exactitate ce este de făcut pentru a respecta hotărârea judecătorească și pentru a continua proiectul. În principiu, va fi nevoie să reproiectăm inelul metropolitan la o clasă tehnică de tip drum național, ceea ce înseamnă că drumul, inclusiv acostamentele, va avea o lățime de minim 8,5 metri, în loc de 8 metri, cât este în prezent. În ceea ce privește viaductele și podețele, acestea se încadrează în normele stabilite de lege. Lucrările continuă la cele două viaducte. De asemenea, va fi necesar să verificăm dacă actualul traseu respectă caracteristicile unui drum de clasă III: raze și viteză de proiectare”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Consiliul Județean Bihor va adopta noi hotărâri pentru realizarea obiectivului de investiții, cu respectarea considerentelor deciziei Curții de Apel Cluj.
Dacă e ocolitor, ocolește intravilanul
De notat faptul că șeful CJ Bihor nu vine cu nicio precizare legată de principala problemă ridicată de proces, și anume traseul Inelului Metropolitan, contestat de grupul de localnici din Cheriu. Instanța clujeană se pronunță, însă, asupra acestui subiect, arătând că definirea șoselei ca variantă ocolitoare a municipiului Oradea, nu doar ca simplu drum de interes județean, de legătură între localități, prezintă relevanță și prin prisma alegerii traseului, care ar trebui să ocolească intravilanul localităților.
Potrivit art. 37 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997, invocat de contestatari, „pentru descongestionarea traficului în localităţi, protecţia mediului şi sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri expres, drumuri internaţionale «E» şi drumuri naţionale se realizează variante ocolitoare, situate, de regulă, în afara intravilanului localităţilor, pe baza studiilor de trafic”.
„Făcând aplicarea acestui text legal, reţinem că Inelul rutier metropolitan în discuţie trebuia realizat în principiu în afara intravilanului localităţilor, iar amplasarea sa în intravilan trebuia să fie justificată în mod corespunzător. Reclamantul şi intervenienţii au susţinut de la început că traseul propus traversează în mod nejustificat intravilanul localităţii şi fărâmiţează excesiv terenuri valoroase, iar art. 37 impunea autorităţii să justifice selectarea amplasamentului în intravilanul localităţilor; o asemenea motivare lipseşte în speţă”, a remarcat Curtea de Apel Cluj, care consideră că CJ Bihor nu a făcut o justificare corespunzătoare a variantei de traseu alese, deși ea este impusă de lege.
„Studiu” desființat
Consiliul Județean a invocat faptul că, pentru realizarea documentaţiei tehnico-economice, autorităţile publice locale implicate au studiat şi analizat mai mult de 10 variante de traseu cu lungimile cuprinse între 16,5 şi 25,8 km, în cadrul unor „întâlniri de lucru”, care însă „nu s-au materializat prin semnarea unor înscrisuri”, constată instanța.
„De asemenea, varianta ocolitoare putea fi realizată doar pe baza studiilor de trafic, însă adoptarea actelor administrative atacate s-a realizat în lipsa unui studiu de trafic, acesta fiind realizat ulterior, în februarie 2023 şi a fost depus la dosar în cursul procesului”, au remarcat judecătorii.
De altfel, aceștia desființează cu minuțiozitate și respectivul „studiu” întocmit de către Edildrum Construct S.R.L., arătând că este de faptul unul formal, bazat pe date vechi de 8 ani, dintr-un recensământ din 2015, și care nu ia în calcul coeficienţii de evoluţie a traficului în timp. Magistrații au făcut ei înșiși niște simulări ale traficului, pentru a demonstra încadarea corect a Inelului în rândul variantelor ocolitoare.
Așadar, rămâne în continuare de văzut cum va răspunde administrația județeană criticilor din sentință, care par să vizeze nu doar reproiectări de raze și viteze, ci lucruri mai de esență, legate de justificarea corectă a traseului ales și respins vehement de localnicii din Cheriu.
Citește aici motivarea integrală a Curții de Apel Cluj și vezi argumentele judecătorilor!
Inel în lucru
Inelul Rutier Metropolitan va avea o lungime totală de 17 kilometri și, potrivit inițiatorilor, are rolul de a fluidiza traficul în zona metropolitană a Oradiei. Drumul asigură legătura drumurile naționale DN1, DN 76 și DN 79, înspre Cluj-Napoca, Deva și Arad, și cu centurile din zona metropolitană a Municipiului Oradea, respectiv centura Oșorhei, centura Nojorid și centura Sânmartin.
Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național „Anghel Saligny”, precum și din alocările Consiliului Județean Bihor și ale Primăriei Municipiului Oradea.
Execuția proiectului, împărțită în două loturi, a început în a doua jumătate a lunii septembrie 2023 și a ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 20%. Nu s-a lucrat pe porțiunea din Cheriu.