Decizia autorităților de a înlocui două sensuri giratorii cu două pasaje supraterane în proiectul drumului de legătură dintre centura Oradea și autostrada Transilvania este criticată de Asociația Pro Infrastructură, care susține că lucrările executate de constructorul austriac Strabag ar urma să fie întârziate.

Primarul Oradiei, Florin Birta, afirmă, însă, că lucrarea nu doar va fi finalizată în termen, ci și va fi mai bună decât prevedea proiectul inițial, deoarece prin înlocuirea girațiilor viteza de circulație va fi superioară.

„Inoportune, aberante, ba chiar ilegale”

Într-o postare făcută miercuri, 14 decembrie, ONG-ul profilat în probleme de infrastructură rutieră afirmă că proiectul drumului de legătură dintre centura Oradiei și autostrada Transilvania, inițiat de Primărie în urmă cu trei ani, ar fi în pericol în ce privește data la care va fi dat în folosință, iar asta în pofida faptului că antreprenorul, firma Strabag, este într-un stadiu avansat al lucrărilor începute în luna aprilie.

„Estimăm că șantierul este în prezent la un stadiu fizic de circa 40%, aproape toate structurile au elevații în faze finale și avem asfalt pe zone întinse. Dacă Strabag continuă în același ritm, în decembrie 2023 se va putea circula”, au scris cei de la Pro Infrastructura despre progresia lucrărilor la șoseaua de 18,96 kilometri finanțată din bani europeni și care în mare parte va avea profil de drum expres, cu câte două benzi pe sens.

Dar stați, la noi nu e niciodată așa simplu, iar românul este expert în a se împușca singur în picior! În continuare autoritățile locale insistă cu solicitările inoportune, aberante, fără bază tehnică, ba chiar ilegale de eliminare a girațiilor de la km 3 și km 6”, continuă ONG-ul, care susține că „soluția corectă este construirea drumului conform ofertei, contractului, proiectului aprobat și autorizațiilor/avizelor emise deja, astfel încât șoferii să poată folosi din 2023 toți cei 19 kilometri și să evite complet traversarea orașului. Iar ulterior, la km 6 și km 3, se pot licita separat soluțiile de denivelare a intersecțiilor (pasaje subterane sau supraterane și nodul cu DEx11/A11 spre Arad)”.

Concluzia? „Pusul de-a curmezișul în acest moment nu ajută pe nimeni. Ne vom alege cu un blocaj complet, iar șoferii vor fi nevoiți în continuare să intre prin oraș, pierzând cel puțin 15-20 de minute, în loc să "piardă" câteva secunde în girațiile mult disputate de la km 6 și km 3. Bonus, orădenii din zonă vor inhala în continuare noxe degeaba”.

Noi imagini realizate de Asociația Pro Infrastructură pe șantierul șoselei Oradea - A3 (sursa: Facebook)

Proiect optimizat

Contactat de BIHOREANUL, primarul Florin Birta afirmă că, potrivit soluției inițiale, drumul de legătură dintre centura orașului și autostradă ar fi intersectat prin girația de la kilometrul 3 drumul dintre oraș și Sântandrei făcut de Primărie în 2018, iar prin girația de la km 6 Șoseaua Borșului, încetinind astfel viteza de circulație pe toate aceste trei drumuri, ba și dinspre viitorul Drum Expres Oradea - Arad, cu care va fi conectat.

„Am dorit o soluție mai bună, mai ales că urmează să se construiască și Drumul Expres Oradea - Arad, astfel că acest drum de legătură va prelua și de pe acest Drum Expres circulația spre și dinspre autostradă. Prin urmare, pentru că volumul de trafic va fi foarte ridicat, ar fi fost atehnic ca pe un drum de patru benzi cu regim de drum expres, cum este acest drum de legătură, să lași sensuri giratorii și să îngreunezi circulația. Am solicitat CNAIR, împreună cu Consiliul Județean, ca în locul girației de la km 3 cu drumul de Sântandrei să se construiască un pasaj suprateran, soluție aprobată, și totodată am trimis, acum două săptămâni, o adresă pentru eliminarea sensului giratoriu de la km 6 și înlocuirea tot cu un pasaj suprateran, peste Șoseaua Borșului. Încă nu am fost informați dacă s-a luat o decizie și cu privire la acesta, dar este soluția cea mai logică”.

(sursa: Facebook / Asociația Pro Infrastructură)

La termen

Potrivit spuselor primarului, modificarea proiectului inițial al drumului de legătură este legală, iar lucrările pentru pasaje urmează să se facă pe cheltuiala CNAIR. De asemenea, Birta afirmă că acest lucru nu va afecta finalizarea la timp a noii șosele.

„Termenul contractual nu este decembrie 2023, ci primăvara anului 2024, dar constructorul, care a realizat un avans foarte mare al lucrărilor, a spus că le poate finaliza în decembrie 2023, deci mai devreme. Din discuțiile pe care le-am avut, ei (n.r. – reprezentanții Strabag) spun că vor termina în decembrie 2023 inclusiv cu aceste modificări”, a afirmat Florin Birta.

(sursa video: YouTube / Asociația Pro Infrastructură)

Primele informații privind viitoare modificări ale proiectului drumului de legătură dintre centura Oradea și autostrada Transilvania au fost prezentate, în luna septembrie, de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

La acea vreme, Bolojan a anunțat într-o conferință de presă că în locul girațiilor cu drumul spre Sântandrei și cu Șoseaua Borșului urmează să fie construite pasaje peste acestea, iar drumul executat de Strabag va fi peste doi ani „cel mai important nod rutier din Bihor”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!