Oradea e un oraș prea mare ca să te poți deplasa doar pe jos sau cu bicicleta și prea mic ca să fie rentabil un metrou. Așa că strategia de transport în comun trebuie să se bazeze pe tramvaie și autobuze. Adică autobuzele să aducă populația din noile cartiere cât mai aproape de liniile de tramvai.

Când primarul Florin Birta a anunțat că scopul pasajelor Crișul și Gară este, de fapt, să fluidizeze traficul în așa măsură încât să permită crearea unei benzi dedicate tramvaiului, lumea a luat foc. Cu greu îți poți imagina acum traseul de mașini pe strada Republicii castrat la o singură bandă în condițiile în care și drumul oarecum paralel, cel expres, este sufocat în orele de vârf.

Așadar, la fel ca în cazul strategiei de termoficare, cred că vom avea nevoie de zeci de ani până să rezolvăm convenabil pentru orădeni problema transportului în comun. Dar un lucru este clar, dacă vrem ca oamenii să se urce în tramvaie, acestea au nevoie de benzi dedicate, pentru că a merge în ritmul unei mașini de școală nu aduce niciun avantaj pasagerilor.

La ora actuală sunt cartiere aflate complet în afara razei de acțiune a tramvaielor. E vorba de Velența, Dragoș Vodă, Grigorescu și cam tot ce e dincolo de centură, de Oncea, cu vasta lui zonă de case. Asta fără să luăm în calcul navetiștii din Sântandrei, Sânmartin, Borș și Oșorhei, care visează cu ochii deschiși la noul concept de tren-tramvai.

Așa că mă aștept la o strategie care se va derula pe mulți ani, pentru extinderea „metroului săracilor”, concomitent cu achiziționarea de tramvaie noi, evident, pe banii altora.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!