Luminița Leuca, femeia acuzată că și-a ucis fratele, al cărui cadavru a fost găsit în luna februarie lângă o pistă pentru bicicliști, pe drumul nou ce leagă Oradea de Sântandrei, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Sursele ziarului spun că femeia fusese terorizată de-a lungul vremii de fratele ei, care ar fi amenințat că o omoară şi pe ea, şi pe celelalte două surori ale lor.

Conform unui extras din rechizitoriu, transmis de Parchet la solicitarea BIHOREANULUI, femeia a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de omor săvârşită asupra unui membru de familie.

Crima s-a produs pe 7 februarie, seara, cei doi frați aflându-se pe pista de biciclete, de pe drumul nou ce leagă Oradea de Sântandrei.

„La orele 21:46:35 inculpata A l-a îmbrâncit pe numitul B, fratele său, iar, ulterior, la orele 21:47:55, s-a deplasat cu acesta pe terenul din partea stângă a pistei de biciclete, unde, cu o frânghie pe care o avea asupra sa, în buzunarul hainei cu care era îmbrăcată, stând faţă în faţă cu victima, a strangulat-o, apoi a pus-o la pământ, cu fața în sus şi a strangulat-o în continuare, până ce aceasta nu s-a mai zbătut. După ce a constatat că victima nu mai respiră, a luat din posesia ei telefonul mobil, portmoneul şi 2 pachete de ţigări marca Chesterfield, toate aparținând victimei, cel mai probabil pentru împiedicarea/îngreunarea identificării acesteia. Inculpata a părăsit locul faptei la orele 22:07:48, având cu ea un obiect de culoare albă (o pungă din plastic) şi frânghia folosită la strangularea fratelui său şi s-a îndreptat spre localitatea Sântandrei. Victima a fost lăsată în stare de inconştienţă, fiind găsită a doua zi dimineață de un martor”, se explică în document.

După comiterea crimei, Luminița a mers acasă, iar a doua zi chiar s-a prezentat la serviciu. De acolo a fost și ridicată de anchetatori, după ce trupul fratelui ei, Alexandru, a fost găsit în cursul dimineții de un trecător, care a sunat la 112.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore în aceeași zi, iar ulterior plasată în arest preventiv, măsură prelungită ulterior de anchetatori. 

Cu toate că extrasul rechizitoriului nu precizează nimic despre motivul crimei și nici despre alte circumstanțe ale evenimentului, sursele BIHOREANULUI spun că femeia şi celelalte două surori ale, ambele cu probleme serioase de sănătate, erau efectiv terorizate de către fratele lor. 

Cei patru fraţi locuiau împreună într-un bloc din centrul comunei, iar cunoscuții spun că bărbatul le agresa frecvent, le ameninţa cu cuţitul și chiar le promisese că le omoară.

Alexandru nu avea un loc de muncă, în schimb o forța pe Luminiţa - singura din familie care lucra - să îi cumpere băutură și ţigări, dar şi să stea noaptea trează ca să-l asculte. "Cred că femeia a ajuns la capătul puterilor", a povestit o sursă locală ziarului.

Procesul Luminiţei Leuca, care a fost arestată preventiv din data de 9 februarie, va începe la Tribunalul Bihor, instanţa urmând să pună în discuţie, în prima fază, legalitatea şi temeinicia menţinerii măsurii preventive.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!