An de an, mistreţii năpădesc Dealul Viilor, distrugând tot ce le vine în cale, intrând până şi în curţi, astfel că oamenii au ajuns ca, de frica lor, să nu mai iasă din case.

În scripte, problema e rezolvată. Primăria Oradea i-a delegat-o unei asociaţii de vânătoare, ai cărei membri se declară, însă, neputincioşi. Vânătorii aruncă vina pe proprietarii de terenuri, care le-au abandonat în nelucrare, astfel că sunt pline de scaieţi şi buruieni, şi au cerut municipalităţii ca, prin Poliţia Locală, să pornească propria vânătoare. De contravenienţi...

Purcei în grădină

Ciurde de porci sălbatici, îndeosebi scroafe cu "plutoane" de purcei în urma lor, iau cu asalt livezile şi grădinile în căutare de hrană, încurcă circulaţia pe străzi şi sperie orădenii care locuiesc în zone mărginaşe ale municipiului. Pe reţelele de socializare, oamenii au semnalat în mai multe rânduri apariţia unor porci mistreţi în locuri precum Ciuperca, strada Adevărului ori Calea Clujului. 

"Intră prin gard, distrug tot. Mi-au devastat grădina şi degeaba cer ajutor, nu se face nimic", a reclamat BIHOREANULUI proprietara unei case de pe strada Adevărului care, de frica animalelor, se teme să-şi lase în propria curte nepoţica de 1 an şi 4 luni.

Potrivit acesteia, atât pe strada pe care locuieşte, cât şi pe cele din jur, sălbăticiunile circulă ca şi cum ar fi în pădure, încurcând traficul. "Ţi-e teamă şi să mergi cu maşina, să nu le loveşti. Au intrat într-o altă curte, au ucis câinele. Am sunat la AJVPS Bihor (Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, n.r.), m-au direcţionat la Forest Hunt Paleu. Vânătorii vin, alungă animalele, dar degeaba, că se întorc!", spune orădeanca. 

Într-un filmuleţ pe care l-a făcut zilele trecute, chiar în curtea ei (video jos), se văd două scroafe însoţite de purcei care se plimbă nestingherite prin grădină, scurmând printre răsaduri, viţa de vie şi pomi fructiferi. "Înregistrarea e cea mai recentă, dar problema dăinuie de ani de zile. Vin vulpi, iepuri, căprioare... dar mistreţii reprezintă cea mai mare problemă", zice ea.

Vânători cu protocol

Cristian Tuduce, preşedintele Asociaţiei Forest Hunt PaleuPorcii sălbatici sunt o prezenţă obişnuită şi pe alte străzi din zonă. Iar asta de ani buni. Cei mai afectaţi sunt locuitorii străzilor de sub pădure, spune Cristian Tuduce (foto), preşedintele Asociaţiei Forest Hunt Paleu, care gestionează fondul cinegetic Paleu, întins de la serpentinele către Paleu până în Calea Clujului, la ieşirea din Oşorhei către Husasău de Criş, dar şi spre Uileacu de Munte şi Valea Fertişagului, inclusiv în intravilanul municipiului, în cartierele Podgoria şi Iorga. 

Asociaţia are încă din 2017 un protocol de colaborare cu Primăria Oradea, pentru a scoate sălbăticiunile din oraş. Conform documentului, reînnoit periodic, vânătorii acţionează gratuit, la solicitările orădenilor "călcaţi" de sălbăticiuni, organizând goane şi având dreptul să vâneze speciile care s-au înmulţit necontrolat în zona municipiului, însă doar în limita cotei de recoltă aprobate în sezon.

Pe teritoriul mistreţilor

Vânătorii susţin, însă, că muncesc degeaba. "Toate terenurile dintre străzile acestea - Adevărului, Sofiei, Piatra Craiului etc - au fost livezi şi reprezentau teritoriul mistreţilor. Primăria Oradea a introdus o mare parte în intravilan, au fost retrocedate, unii şi-au construit case, alţii, însă, n-au făcut nimic şi nici nu îşi curăţă terenul", explică Tuduce. 

Potrivit acestuia, animalele sălbatice migrează în grădinile cetăţenilor cu case construite pe fostele zone de vii şi livezi, cum este Dealul Ciuperca, zona de deasupra Mănăstirii Sfintei Cruci, străzile Piatra Craiului şi Golescu, strada Adevărului sau Sofiei.

"O turmă de mistreţi poate face în medie 40 de kilometri pe noapte, astfel că arealul de hrănire al acestora este considerabil. Noi facem goane de îndepărtare, punem hrană suplimentară în pădure, dar pot face 100 de goane. Atât timp cât nu se curăţă terenurile, se vor întoarce", susţine Tuduce, arătând că în zonă sunt multe proprietăţi neîngrijite, cu bălării înalte (foto).

De altfel, vânătorii au şi cerut Primăriei să atragă atenţia proprietarilor de terenuri să le cureţe. "Sunt bălării chiar şi de 2 metri. Poliţia Locală ar trebui să fie mai activă şi să-i oblige pe oameni să-şi cureţe proprietăţile", zice Tuduce.

"Vânătoare" de proprietari

Samuel Milian, șeful Poliției Locale OradeaDe cealaltă parte, însă, şeful Poliţiei Locale, Samuel Milian (foto), susţine că înainte de a-i pune la treabă pe orădenii neglijenţi, poliţiştii locali trebuie să-i găsească. O muncă de Sisif, în condiţiile în care e vorba de zeci, chiar peste 100 de hectare, cu proprietăţi care, în multe locuri, sunt fără acces de la stradă. "Chiar şi aşa, în fiecare zi, o echipă urcă în zona de deal, apoi caută proprietarii. Emitem câte 10 procese verbale cu avertismente, tot la 2-3 zile", zice Milian.

Proprietarii care nu se conformează riscă amenzi. Doar în acest an, începând din luna martie, Poliţia Locală Oradea a identificat 230 de terenuri neglijate, pentru care au aplicat 158 de sancţiuni, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 56.000 lei. "Potrivit hotărârii Consiliului Local 627/2021, putem aplica sancţiuni doar în perioada martie - octombrie", explică şeful Poliţiei Locale.

Nu-i dirijaţi!

Până atunci, vânătorii le recomandă oamenilor să nu se apropie de sălbăticiuni şi nici să nu încerce să-i dirijeze, pentru a nu fi răniţi.

"Mistreţii se tem de om, ajunge să strigi la ei şi fug. Dar pot fi periculoşi când sunt răniţi, încolţiţi, când scroafele sunt proaspăt fătate şi au purcei mici. Deocamdată nu au fost sesizări privind astfel de atacuri. Cel mai bine e să nu te apropii de ei, să nu încerci să-i dirijezi, că ei oricum merg pe unde vor", recomandă Tuduce.

Nu de alta dar, în condiţiile în care terenurile de pe deal nu se vor curăţa peste noapte, este de aşteptat ca şi ciurdele de porci sălbatici să continue să-şi astâmpere foamea prin grădinile orădenilor. Din punctul lor de vedere, este "regatul" lor...


VINE URSUL
Atenţie în pădure!

Problema mistreţilor nu e singura cu care se confruntă vânătorii din judeţ. Săptămâna trecută, localnicii şi turiştii aflaţi în zona turistică Vârciorog, au primit mesaj RO-Alert după ce, prin 112, a fost anunţată prezenţa unui urs în apropierea cabanei Simuţ (foto). Pompierii le-au recomandat localnicilor şi turiştilor să evite zona, să rămână în locuinţe, să păstreze distanţa faţă de animal şi să nu încerce să-l hrănească sau să se fotografieze cu acesta.

În primăvară, după cum a relatat şi BIHOREANUL, şi în pădurile din Paleu, care sunt preferate de amatorii de alergări sau de ciclism, a fost semnalată prezenţa unui urs. "Este cel puţin unul, cel mai probabil a coborât din Munţii Plopiş. Nu este arealul lui, o fi fost împins de alte exemplare mai mature, din zona de munte, şi a ajuns aici", a explicat BIHOREANULUI directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Bihor, Sorin Bronţ.

Animalul a fost văzut atât în apropierea lacului din Paleu, cât şi la marginea localităţii Uileacu de Munte, în zona Burzuc. Până acum a distrus o cameră de luat vederi, mai multe puncte amenajate pentru hrana sălbăticiunilor, iar vânătorii le recomandă tuturor excursioniştilor să fie precauţi.

directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Bihor, Sorin Bronţ"Este un animal tânăr, de 3-4 ani şi, deci, masiv. Un astfel de exemplar poate parcurge chiar şi 150 de kilometri pe zi. Iar acum e perioada în care apicultorii ies cu stupinele în pădure, când oamenii se plimbă cu bicicletele, pe jos. Este bine să fie precauţi, nu-i deloc plăcut să dai nas în nas cu ursul. Un animal sălbatic nu se ştie în ce condiţii îşi găseşte sau nu hrană şi este evident că poate ataca şi gospodării, stupine...", spune Bronţ (foto).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!