Circa 300 de orădeni, în mare parte oficialități și elevi aduși la școală, au luat parte joi, la festivitățile organizate de municipalitate cu ocazia Zilei Oradiei în centrul orașului.

„Un oraș pe care l-am luat împrumut”

Manifestările au fost deschise în jurul orei 11, cu festivitatea de premiere a celor peste 200 de elevi orădeni merituoși, și au continuat o oră mai târziu cu ședința festivă a Consiliului Local Oradea.

Cu ocazia evenimentului a fost deschisă și o expoziție inedită, în cadrul căreia este prezentată Constituția României din anul 1923.

De la ora 12, festivitățile s-au mutat pe platoul din fața statuii Regelui Ferdinand din Piața Unirii, pregătită deja pentru evenimentele din cadrul Festifall prin amenajarea în zona centrală a unei scene de mari dimensiuni.

„Îndemnul meu este să sărbătorim zilnic Ziua Orașului”, a spus în luarea sa de cuvânt, primarul Florin Birta.

Purtând panglica tricoloră, Birta a militat pentru un patriotism local bazat pe fapte. „Să nu aruncăm hârtii sau alte deșeuri pe stradă; să fim toleranți și cooperanți cu alții în beneficiul comun; să oferim mereu exemple bune copiilor noștri, atât în sânul familiei, cât și în trafic sau oriunde ne aflăm; să considerăm fiecare stradă, fiecare parc, fiecare tramvai sau autobuz ca fiind parte din bunul nostru comun, al tuturor”, a îndemnat primarul de Oradea.

Birta a încheiat parafrazând unul dintre discursurile regelui Mihai din 2011. „Nu văd Oradea de astăzi doar ca o moștenire de la înaintașii noștri, ci ca pe un oraș pe care l-am luat cu împrumut de la copiii noștri. Trebuie să avem grijă de el, să-l dezvoltăm, și, peste ani, să-l lăsăm copiilor noștri mai frumos, mai puternic, mai curat, mai îngrijit”, a spus Birta.

2 x 12 octombrie

Desfășurate pe o vreme însorită, de toamnă târzie, în care platoul alb din Piața Unirii strălucea orbitor, dând bătăi de cap fotografilor, festivitățile de Ziua Orașului s-au bucurat de prezența a circa 300 de orădeni, majoritatea oficialități scoase în stradă de obligațiile de serviciu sau copii de școală aduși de dascăli.

Manifestările au cuprins o slujbă de Te Deum oficiată de un sobor de preoți condus de episcopul ortodox de Oradea, Sofronie Drincec, urmărit din asistență de omologul său greco-catolic, Virgil Bercea, și discursul istoricului Gabriel Moisa privind dubla semnificație a zilei de 12 octombrie în istoria Oradiei, cu referire la declarația de autodeterminare de la Oradea din 1918 și eliberarea orașului de sub ocupație horthystă din 1944.

În pas de defilare!

Festivitățile de Ziua Oradiei au mai cuprins o ceremonie de depunere de coroane deschisă de prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea.

Printre cei care au depus coroane la statuia Regelui Ferdinand s-au mai numărat reprezentanți ai unor instituții precum municipalitatea orădeană și Consiliul Județean Bihor ori filiale de partide ca PNL, PSD și AUR sau organizații precum Asociația Foștilor Deținuți Politici Bihor.

De departe, delegația PNL a fost cea mai numeroasă, justificată prin faptul că formațiunea conduce județul, iar cea mai vârstnică a fost cea formată din foștii deținuți politic, care duceau coroana de flori cu mâini tremurânde.

Manifestările din Piața Unirii s-au încheiat cu defilarea detașamentului de onoare în acordurile muzicii militare, spre deliciul publicului format în mare parte din copii ori orădeni prea tineri ca să fi cunoscut rigorile vieții cazone.

În jurul orei 14, oficialitățile s-au deplasat la Statuia lui Aurel Lazăr de pe strada cu același nume pentru o nouă ceremonie de depunere de coroane.

Pentru ora 17.30 în Piața Unirii a fost programat un concert susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie Gemina din Cluj Napoca, iar de la ora 18 spectacolul Ansamblului Folcloric Bihorul, sub denumirea „Cântec, joc și voie bună”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!