Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că administrația județeană a câștigat încă trei finanțări europene, totalizând peste 172 milioane lei, pentru reabilitarea fostei Policlinici Mari din centrul Oradiei și construirea a două noi pasaje rutiere, dintre care unul peste DN 1 în Oșorhei, iar celălalt în oraș, pentru conectarea cu drumul de legătură spre autostradă. 

Într-o ședință extraordinară desfășurată online miercuri după-amiază, aleșii bihorenilor au aprobat cheltuielile aferente celor trei proiecte, care au câștigat finanțările prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Lucrările vor putea fi executate, deci, fără presiunea timpului, iar contribuția CJ Bihor este foarte mică, raportat la valoarea totală a proiectelor.

„În urma depunerii pentru finanțare am îndeplinit punctajele, am trecut de criteriile de evaluare și am câștigat finanțarea. Am intrat practic în faza de contractare, nu trebuie decât să trimitem documentele (n.r. - hotărârile adoptate)”, a spus Bolojan consilierilor județeni.

Unul dintre cele trei proiecte vizează reabilitarea clădirii fostei Policlinici Mari în vederea transformării în sediu al administrației județene, proiect în valoare de 48,059 milioane lei, contribuția CJ Bihor urmând să fie de 462.945 lei.

Cel de-al doilea are drept scop construirea unui pasaj peste DN1 în zona Oșorhei (deasupra actualei girații de la intrarea în comună dinspre Săcădat), valoarea acestuia fiind de 51,582 milioane lei, din care 1,031 milioane lei va fi contribuția proprie a CJ Bihor, acest pasaj fiind încadrat ca drum județean DJ 767M, iar scopul asigurarea defluirii circulației de pe centura Oșorhei fără aglomerarea traficului pe șoseaua națională.

Al treilea proiect a fost depus pentru construirea pasajului suprateran din strada Tudor Vladimirescu în zona Oneștilor – Meșteșugarilor încadrat ca drum județean cu indicativul DJ 797H, menit să asigure conectarea orașului în zona Ioșia cu drumul de legătură între centură și autostradă. Tot în acest proiect, însă, este prevăzută și amenajarea a 144 treceri de pietoni pe toate drumurile județene din Bihor și iluminarea lor cu sisteme de tip LED. Contribuția CJ Bihor pentru realizarea acestui proiect va fi de 1,432 milioane lei.

În total, valorile celor trei proiecte cumulează 172,405 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!