Primarul Oradiei, Florin Birta, l-a acuzat joi pe fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete că încearcă să inducă în eroare opinia publică, prin comparații făcute intenționat între unități medicale cu structuri diferite, în privința celor 131 de posturi aprobate Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Edilul s-a declarat dezamăgit de poziția lui Rogobete, amintind că acesta a vizitat în repetate rânduri spitalele din Oradea și le-a lăudat, cunoscând modul în care au fost unificate și dimensiunea actualei unități.
„S-a coborât la un astfel de nivel”
Florin Birta a abordat subiectul joi, într-o conferință de presă, după ce Alexandru Rogobete a criticat public felul în care Guvernul a repartizat posturile deblocate în sistemul sanitar și a comparat situația Spitalului Județean din Oradea cu cea a unor spitale din Bacău, Brașov, Cluj și Constanța.
Primarul a început prin a sublinia că Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, aflat în coordonarea municipalității, a rezultat în urma unificării spitalelor publice din Oradea și are aproximativ 1.845 de paturi, dintre care 100 sunt în conservare.
„Pentru că este la modă în acest moment ca, pentru orice se întâmplă în țară, de vină să fie Bolojan sau ca nimic din ce se întâmplă în Oradea să nu fie bine, am văzut că domnul fost ministru al Sănătății, domnul Rogobete, a avut o ieșire ironică pe tema posturilor aprobate pentru Spitalul Județean din Oradea și făcea comparații cu alte municipii sau cu alte județe din țară”, a spus Florin Birta.
Edilul l-a acuzat pe fostul ministru că a prezentat cifrele într-o manieră înșelătoare. „Dorind să dezinformeze și să inducă populației ideea că în Oradea s-au aprobat mai multe posturi decât în celelalte reședințe de județ sau în celelalte spitale județene din țară, ceea ce este o minciună și o dezinformare. Îmi pare rău că domnul Rogobete, care a fost de foarte multe ori în Oradea, a vizitat spitalele din Oradea și le-a lăudat de fiecare dată când a fost aici, un om care cunoaște situația spitalelor din Oradea, s-a coborât la un astfel de nivel, să facă astfel de afirmații și să inducă lumea în eroare”, a afirmat primarul.
Comparația cu spitalele din Cluj
Alexandru Rogobete a evidențiat în postarea sa că Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a primit aprobarea pentru scoaterea la concurs a 131 de posturi, în timp ce Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj i-au revenit 51.
Florin Birta a replicat că o asemenea comparație nu ține cont de faptul că unitățile medicale publice din Oradea au fost reunite într-un singur spital, în timp ce în Cluj funcționează separat.
Potrivit datelor prezentate de primar, Spitalul Județean Cluj a primit 51 de posturi, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii – 39, Spitalul Clinic Municipal – 16, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – 21, iar Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – 12.
„Acestea toate la noi sunt unificate. Acolo, în total, rezultă un număr de 139 de posturi. La noi au fost aprobate 131. La Cluj au fost în plus încă 96 de posturi, la institute, ceea ce mi se pare și normal”, a mai afirmat Birta.
„Mi se pare normal să comparăm mere cu mere, nu mere cu pere, cum intenționat a făcut domnul fost ministru Alexandru Rogobete această comparație”, a adăugat edilul.
Alexandru Rogobete, în vizită la Spitalul Județean din Oradea, când era ministru al Sănătății
Cum au fost împărțite posturile
Primarul a spus că a cerut explicații Ministerului Sănătății și Guvernului pentru a afla cum a fost stabilit numărul posturilor repartizate fiecărui spital. „Am întrebat la Ministerul Sănătății, la domnul ministru Cseke, am întrebat la Guvern să văd și mi s-a spus: «Domnul Bolojan a introdus o formulă de calcul», pentru că trebuie să ții cont, în aprobarea acestor posturi, și de anumite formule de calcul”, a afirmat Birta.
Formula a avut la bază două criterii: gradul de ocupare a paturilor și nivelul cheltuielilor de personal. Acestea au fost raportate la numărul de posturi solicitate de fiecare unitate medicală. Birta a afirmat că Spitalul Județean din Oradea are un grad de ocupare a paturilor de peste 80%, iar cheltuielile de personal reprezintă între 55% și 60% din total.
„Din 391 de posturi solicitate, ne-au fost aprobate undeva la sub 40%, au fost aprobate 131 de posturi. Dar nu este o chestiune numerică, v-am spus, este și o chestiune procentuală, care ține cont de anumite aspecte în ceea ce privește gradul de ocupare și cheltuielile de personal”, a declarat edilul.
Primarul Oradiei a răspuns și comparației făcute de Rogobete cu Spitalul Județean din Brașov, căruia i-au fost aprobate 65 de posturi. „Trebuie să țineți cont că Brașovul a solicitat doar 130 de posturi. Atât au solicitat ei, pentru că fiecare spital și-a solicitat numărul de posturi pe care le avea vacante, și au primit 65 de posturi. Deci au primit 50% din posturile solicitate, noi primim sub 40% din posturile solicitate”, a spus Birta.
„Încă o dată, cred că, indiferent cât de jos ne-am duce în politică, dezinformarea și minciuna nu-și au locul în sănătate”, și-a încheiat Florin Birta intervenția pe această temă.
Rogobete: „Trebuie să explicați românilor”
Scandalul a izbucnit după ce Guvernul a aprobat marți deblocarea a 6.850 de posturi în spitalele publice și în serviciile de ambulanță. La scurt timp, Alexandru Rogobete a cerut explicații privind criteriile folosite și a comparat cele 131 de posturi aprobate Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor cu cele repartizate unor spitale din județe cu populații mai mari. „Trebuie să explicați românilor după ce criterii s-au împărțit posturile «deblocate» prin Memorandum”, a scris fostul ministru al Sănătății pe Facebook.
Fostul ministru a indicat, între altele, 77 de posturi pentru Spitalul Județean Bacău, 65 pentru cel din Brașov, 51 pentru Spitalul Județean Cluj și 65 pentru cel din Constanța. „Nu spun că Bihorul nu are nevoie de medici. Are. La fel ca toate județele și toate marile spitale ale României”, a scris Rogobete, care și-a încheiat mesajul cu apelul: „Opriți-vă! Distrugeți sistemul de sănătate!”.
Premierul interimar Ilie Bolojan detaliase că repartizarea s-a făcut în funcție de ponderea cheltuielilor de personal și gradul de ocupare a paturilor, iar aproximativ 2.000 de posturi au fost redirecționate, față de propunerea inițială, către spitalele din reședințele de județ, centrele universitare și unitățile care furnizează servicii medicale complexe.