Mai mulți locuitori ai cartierului orădean Podgoria s-au trezit cu locuințele distruse, bănuind că la mijloc ar fi o avarie a Companiei de Apă, care a făcut ca apa să „sape” pe sub proprietățile lor și să producă mai multe crăpături serioase. Oamenii au cerut intervenția autorităților, iar Primăria Oradea a comandat o expertiză tehnică.

De la "un fir de apă"...

Primele semne au apărut în urmă cu două luni. "La începutul lunii octombrie, în colţul din stânga al terenului meu, pe proprietatea vecinului a apărut un fir de apă care cauza infiltraţii şi daune structurale imobilelor acestuia. Am fost contactat de către acesta, solicitându-mi să verific dacă am pierderi de apă la reţea sau vreo ţeavă spartă. În urma verificărilor efectuate am constatat că nu există nicio problemă de această natură", a reclamat orădeanul Eugen G. inclusiv BIHOREANULUI. 

Proprietar al unei case din zonă, bărbatul a văzut de la o zi la alta cum îi apar crăpăturile în casă. "În noiembrie am observat daune structurale minore la fundaţia gardului, trotuarelor şi a terasei, precum rupturi şi tasări ale terenului şi ale fundaţiilor. Am efectuat mici reparaţii în regim propriu şi nu m-am alarmat, întrucât persoanele cu care m-am sfătuit mi-au spus că se aşază casa, construcţia fiind relativ nouă", a povestit el. Dar lucrurile s-au înrăutăţit...

... "degradarea s-a petrecut rapid"

La începutul lunii decembrie, pe drumul din fața casei sale au apărut fisuri, iar casa a început să crape ca urmare a alunecărilor de teren. Zilele trecute, o parte din zidărie a cedat, crăpându-i și câteva geamuri.

"Degradarea imobilului meu şi a construcţiilor adiacente s-a petrecut rapid, acestea suferind daune majore structurale, înclinându-se, efectele provocând spargerea sticlei tâmplăriei din PVC şi distrugerea totală a terasei", a relatat reclamantul.

Daune similare au apărut şi la imobilele din vecinătate, precum şi la căminul de vizitare din proprietatea Companiei de Apă Oradea, care avea crăpături ce au creat adevărate gropi, din care se scurgea apa.

Atât el, cât și vecinii săi, bănuiesc că alunecările de teren au fost provocate de apa scursă, astfel că au făcut sesizări către CAO care a intervenit la avarie și care, la rândul său, a informat Primăria Oradea.

„Apa curgea chiar pe sub asfalt, ceea ce se observă și din filmările pe care le-am făcut (video mai jos - n.r.). Alunecarea de pământ e generată de umplerea solului de apă. Și când începeau cei de la CAO să sape, apa mergea în toate părțile, căci pământul era supra-saturat și se surpa. Totul se întâmplă alarmant de repede, iar un expert mi-a declarat casa nelocuibilă. Ne temem să nu ne-o ia casa la vale”, a mai spus bărbatul, care a transmis ziarului și imagini din care se pot vedea proporțiile dezastrului.

O alunecare de teren

La solicitarea locuitorilor, săptămâna trecută, angajaţii CAO au remediat defecţiunea de pe reţeaua companiei. "Acolo avem un cămin de vizitare care alimentează mai multe imobile. Racordul dintre cămin şi conducta magistrală de apă care trece pe stradă a fost smuls. Defecţiunea a fost remediată", a declarat pentru BIHOREANUL directorul CAO, Lucian Chindlea.

Directorul se îndoieşte că distrugerile la imobile ar fi fost provocate de spălăturile făcute de apa scursă din cămin. "De la un branşament nu pot fi afectate cinci case sau câte sunt acolo", a spus acesta.

Lucian Chindlea afirmă că distrugerile au afectat mai multe proprietăți, nu doar în zona avariei. "Toate casele, în sus şi în jos de avarie, pe o distanţă de 100 de metri, sunt avariate. Se vede clar că este vorba de o alunecare de teren care a afectat şi căminul de branşament", susține directorul CAO.

"Vom monitoriza zona"

Sesizat de CAO, viceprimarul Teofil Filimon a ieşit și el la faţa locului pentru a vedea distrugerile şi a monitoriza primele intervenţii.

"Până în momentul de faţă a fost reparată avaria apărută la căminul CAO şi au fost umplute crăpăturile apărute în şosea. În luna ianuarie vom desface carosabilul pe acea porţiune, vom săpa la un metru adâncime şi vom reface structura drumului. Apoi, vom monitoriza zona să vedem ce se întâmplă", a declarat viceprimarul pentru BIHOREANUL.

Filimon a refuzat să se pronunţe cu privire la cauzele alunecărilor de teren care au provocat distrugerile și a anunțat că municipalitatea a comandat o expertiză tehnică. "Rămâne de văzut ce vor spune specialiştii. Primăria Oradea a demarat procedurile de achiziţionare a unei expertize tehnice. Aceasta nu are cum să fie gata anul acesta. Când vom intra în posesia ei vom şti mai multe".

Alunecările de teren din cartierul Podgoria nu sunt o noutate pentru zona de deal a municipiului Oradea, care prezintă risc din acest punct de vedere. De altfel, în noiembrie 2016, grădina publică de pe dealul Ciuperca a fost distrusă de o alunecare de teren. Lucrările au fost refăcute ulterior pe fonduri de la bugetul local pentru că Primăria Oradea a pierdut procesele cu firmele de casă intentate pentru recuperarea pagubelor.

Cu toate acestea, prea puțin localnici obișnuiesc să își asigure casele.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!