Consiliul Local a aprobat joi, la propunerea municipalităţii, indicatorii tehnico-economici ai mai multor lucrări pentru a crea noi fronturi de lucru în oraş.

Un pod peste Peţa...

Pe lista de investiţii se numără construirea unui pod nou peste Peţa în continuarea străzii Feldioarei.

"Viitorul pod este o lucrare foarte importantă, creează un debuşeu deschizând o nouă ieşire din cartierul Ceyrat către Piaţa 22 Decembrie, dar și către noul drum cu câte o bandă pe sens care va fi creat de-a lungul Peţei", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Florin Birta.

Investiţie estimată la circa 3,8 milioane lei, podul va avea o lungime de 17,1 metri şi o deschidere de 15,5 metri. Cu ocazia lucrărilor constructorul va monta în zona podului patru stâlpi de iluminat.

Lucrările vor fi scoase la licitaţie în perioada următoare. "Execuţia  efectivă va începe în primăvara anului viitor", a spus edilul.

Cu trei etaje şi mansardă...

Tot în primăvara lui 2021 urmează să demareze construcţia viitoarei clădiri de pe amplasamentul rămas gol în urma demolării fostului sediu al PDL din Parcul Traian 14.

"Pentru început vom amenaja doar jumătate din clădire. Pentru partea de stradă dinspre Palatul de Justiţie mai avem încă discuţii cu proprietarii clădirilor", a spus Birta.

Având în vedere că majoritatea imobilelor din strada Franz Schubert au destinaţie de birouri avocaţiale şi notariale, municipalitatea va trebui să negocieze cu ocupanţii acestora o variantă în care să îşi poată continua activitatea pe durata construcţiei.

Investiţia estimată la 7,5 milioane lei, cu termen de execuţie de un an, urmează să fie asumată de municipalitate în asociere cu firma La Casa SRL conform cotelor de proprietate deţinute din teren. Oraşul va contribui cu 39,50% din investiţie, diferenţa revenind partenerului privat.

Clădirea cu nivel de parter, trei etaje şi mansardă va avea la parter spaţii comerciale, iar la primul etaj birouri de avocaţi dată fiind vecinătatea Palatului de Justiţie.

Au reevaluat costurile...

Consiliul Local a mai aprobat joi indicatorii tehnico-economici ai celei de a treia etape de modernizare a reţelelor de termoficare din Oradea. Lucrările urmează să înceapă tot în primăvara anului 2021.

Primarul Florin Birta a dispus reevaluarea investiţiei după ce niciunul dintre constructorii care au participat la licitaţia organizată pentru desemnarea constructorului nu a mai acceptat să îşi asume oferta depusă.

"Acum trei săptămâni s-a finalizat verificarea ofertelor. Când să semnăm contractul, firmele nu au vrut, sub pretextul că în ultimele luni, din cauza pandemiei, preţul oţelului a crescut de la 500 euro la 850 euro pe tonă şi nu se mai încadrau în preţurile ofertate", a spus Birta.

Potrivit primarului, actualizarea indicatorilor tehnico-economici a făcut ca preţul lucrărilor să crească de la 158 milioane lei, echivalentul a 34,2 milioane euro, la 205,9 milioane lei, echivalentul a 42,9 milioane euro.

Investiţia, care vizează printre altele înlocuirea a 25 de kilometri de reţea magistrală şi amenajarea a 39 de mini-puncte termice la nivel de scară va avea un termen de predare de 36 de luni.

Pasajul Madacs va fi refăcut

Pe lista lucrărilor care au mai fost aprobate joi de Consiliu Local se numără și reabilitarea fostului bazar din strada Republicii.

"În acest caz, dacă nu vor fi probleme la licitaţie, lucrările vor putea să înceapă în toamna acestui an pentru că avem deja proiectul făcut", a spus primarul Florin Birta.

Investiţia, în valoare totală de 867.000 lei, vizează printre altele, reabilitarea faţadelor, montarea de uşi de sticlă cu deschidere automată spre străzile Republicii şi Madacs Imre, înlocuirea reţelor de utilităţi şi instalarea unui sistem de iluminat architectural.

La finalul lucrărilor, pasajul va avea o destinaţie culturală, urmând să găzduiască evenimente artistice.