Grădinița 42 din Oradea va fi reabilitară prin programul „Valul renovării” finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Întruniți joi în ședință extraordinară de îndată convocată în mediul online, consilierii locali au hotărât să înlocuiască Grădinița 55 și Creșa Voinicel de pe lista lucrărilor finanțate prin PNRR cu grădinița cu program prelungit din strada Salcâmilor 8A.

„Săptămâna trecută Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Grădiniței 55 și a Creșei Voinicel. Valoarea lucrărilor era de 861.000 euro în vreme ce suma rămasă la dispoziția orașului era de doar 800.000 euro. Pentru că finanțatorul nu ne lasă să le introducem pe listă, chiar dacă ne-am asumat finanțarea diferenței de la bugetul local, am căutat o altă grădiniță cu o valoare a lucrărilor mai mică”, a explicat joi, într-o întâlnire cu presa, primarul Florin Birta.

Imobilul care adăpostește Grădinița 42, cu 180 de copii înscriși, a fost construit în anul 1976. Lucrările în valoare de 3,6 milioane lei fără TVA vizează reabilitarea integrală a clădirii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!