Sistemul local de salubritate continuă să se îmbunătăţească. Bihorenii care locuiesc în Zona Metropolitană Oradea, unde RER Vest este operatorul de salubrizare, vor putea scoate spre colectare, în a treia săptămână din luna iunie, o nouă fracţie de deşeuri: textile. 

Sticla, mai rar

Legea din România, adaptată la cea europeană, impune colectarea separată a textilelor din 1 ianuarie 2025, însă Bihorul vrea să fie din nou fruntaş: locuitorii din zona Aleşd deja colectează separat hainele şi alte ţesături, iar din iunie şi locuitorii din Zona Metropolitană Oradea vor face acelaşi lucru. De asemenea, în Oradea sunt disponibile containere pentru resturi textile, unde cetăţenii pot lăsa gratuit aceste obiecte.

În cea mai recentă şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor, ADI Ecolect Group Bihor, entitatea care reglementează sistemul de management al deşeurilor din judeţ, a solicitat RER Vest să reducă frecvenţa de colectare a ambalajelor din sticlă, din cauza redirecţionării acestui tip de deşeuri în sistemul de Garanţie-Returnare. 

Asta înseamnă că în Zona Metropolitană, RER Vest va colecta sticla o dată la trei luni şi, în paralel, va introduce colectarea de textile, tot o dată la trei luni. Odată preluate de la cetăţeni, aceste deşeuri vor fi predate firmelor specializate în reciclarea lor.

Calendare noi

Deşeurile pe care operatorul de salubrizare le va colecta pentru prima dată în săptămâna 17-21 iunie, în ziua de colectare în care până atunci se ridica sticla, sunt: bluze, tricouri, pantaloni, cămăşi, adică toate tipurile de îmbrăcăminte, precum şi pături, draperii, perdele, lenjerii de pat.

Aceste tipuri de deşeuri se vor depozita în saci transparenţi, care să le permită muncitorilor să vadă conţinutul, dar şi pentru a putea fi colectate mai uşor. 

Nu sunt considerate deşeuri textile saltelele, covoarele, topperele de saltea, care sunt deşeuri voluminoase şi trebuie aruncate ca atare. 

RER Vest a pregătit noile calendare, care includ şi datele de colectarea de sticlă şi textile, o dată la trei luni, iar acestea vor fi distribuite săptămâna viitoare primăriilor din Zona Metropolitană, de unde cetăţenii le vor putea ridica. De asemenea, calendarele vor fi disponibile pentru descărcare şi pe site-ul www.rervest.ro, la meniul "Utile", secţiunea "Zona Metropolitană Oradea".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!