Orădeanca Denisa Krisztina Chilba, care a declanşat un scandal naţional după ce l-a acuzat pe episcopul reformat Csűry István că ar fi sedus-o, lăsat-o însărcinată şi abandonat-o, a fost achitată joi definitiv de acuzaţia de şantaj.

Este vorba despre femeia care, în primăvara anului 2019, în preajma sărbătorilor Pascale, s-a prezentat la redacţia BIHOREANULUI, susţinând că tocmai fusese alungată de la sediul Episcopiei Reformate, unde voia să-l reclame pe Csűry pentru preacurvie.

„Îngeraşa mea”

Chilba pretindea că a avut o relaţie amoroasă cu preotul căsătorit, povestind cum au ajuns să se cunoască, să se întâlnească şi să-şi trimită mesaje ce arătau că la început Csűry îi cerea rendez-vous şi îi mărturisea c-o iubeşte, pentru ca în final s-o someze să-i dea pace. Ea, însă, a continuat să-l caute. În martie l-a anunţat că e însărcinată şi, pentru că bărbatul n-a crezut-o, l-a căutat acasă şi l-a dat în vileag nevestei, iar apoi şi la Episcopie, de unde a fost alungată.

Femeia a adus şi dovezi, sute de mesaje deocheate primite de la episcop, pe care acesta neagă că le-ar fi trimis. „Îngeraşa mea, ţunicam, cu ţiţi frumoşi”, „profesoara mea sexi”, „te mănânc, zmeura mea, sunt fericit lângă tine şi vreau să fii şi tu”, „iubi, te mângâiesc de la degetul mic până la capul şi te îmbrăţişez” - sunt doar câteva dintre vorbele de amor transmise de Csűry István, care i-a cerut femeii poze cu „poarta fericirii”, unde să se vadă „blăniţa”, ori cu „gemenele”, adică sânii...

Csűry a negat vehement acuzele, susţinând că femeia a inventat povestea de amor şi sarcina, l-a hărţuit în biserică, la slujbe, acasă, pe reţelele de socializare şi pe WhatsApp, printre altele ca să-i ceară bani - „în cuantum de 30.000 euro” ori 800 euro lunar - pentru analize, consultaţii şi medicamente pentru o sarcină care, în opinia lui, nu exista.

Anchete şi procese

Cazul a ajuns în atenţia Parchetului Oradea în iulie 2019, căci atât episcopul, cât şi soţia sa, Anikó, învăţătoare de profesie, au reclamat-o pe Chilba pentru hărţuire şi şantaj. În faţa anchetatorilor, femeia n-a putut da explicaţii coerente despre pretinsa sarcină, folosită drept pretext ca să-i ceară prelatului când bani, când implicare în creşterea bebeluşului. A susţinut că, de fapt, „a presupus” că era însărcinată, în urma unei consultaţii medicale.

Cercetările s-au desfăşurat în două dosare penale distincte, unul avându-l ca parte vătămată pe episcop, iar unul având-o ca parte vătămată pe soţia sa. În timp ce ancheta pentru reclamaţia făcută de Csűry Anikó încă nu a ajuns în faţa instanţei, pe 10 iulie 2020, procurorii au trimis-o în judecată pe Chilba doar pentru hărţuirea episcopului, acuză pentru care, pe 2 februarie 2022, ea a şi fost condamnată definitiv la o amendă penală de 5.400 lei.

În paralel, însă, episcopul a atacat în instanţă soluţia de clasare pentru acuzaţia de şantaj, care a fost desfiinţată în octombrie 2020 de Judecătoria Oradea, unde s-a şi dispus începerea procesului faţă de femeie şi pentru această acuză, dar separat de cel pentru hărţuire.

Achitată

Procesul, care a durat aproape 3 ani, s-a terminat prost pentru episcopul reformat, căci atât Judecătoria Oradea, cât şi, joi, Curtea de Apel, au considerat că faptele femeii reprezintă mai degrabă o răzbunare decât un şantaj, deoarece aceasta „avea reprezentarea că a fost folosită şi abandonată de persoana vătămată” şi a urmărit doar hărţuirea episcopului, faptă pentru care, de altfel, a şi fost condamnată.

„Instanţa apreciază că activitatea inculpatei s-a desfăşurat pe fondul indignării şi că nu a urmărit decât sancţionarea persoanei vătămate pentru o conduită pe care inculpata a apreciat-o a fi denigratoare”, scrie în sentinţa Judecătoriei Oradea, pronunţată pe 10 februarie 2022.

Judecătorul a apreciat că mesajele prin care femeia cerea bani nu erau însoţite de ameninţări concrete, apte să producă o stare de temere, că reclamaţia pe care Chilba a făcut-o la sediul Eparhiei Reformate şi în care l-a acuzat pe episcop de preacurvie a fost un drept al ei şi nu poate fi asimilat în sine ca un act de constrângere. La fel cum nu poate fi considerat o constrângere faptul că aceasta s-a prezentat la sediul redacției BIHOREANUL ca să-şi spună povestea. „Din modul de acţiune al inculpatei nu reiese că acesta a urmărit obţinerea în mod injust a vreunui folos patrimonial sau nepatrimonial, urmărind însă şicanarea victimei”, se precizează în document.

Epopeea continuă. La Parchet

Denisa Krisztina Chilba a fost achitată, instanţele scutind-o şi de plata cheltuielilor judiciare, care au rămas în sarcina statului. Verdictul a fost atacat, însă, de episcop, iar procesul s-a reluat la Curtea de Apel Oradea, dar cu acelaşi rezultat.

„Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Csury Istvan şi menţine în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate”, se precizează pe portalul instanţei.

Decizia de joi, 14 iulie, a Curţii de Apel Oradea este definitivă.

Între timp, însă, Chilba aşteaptă verdictul procurorilor în cazul reclamaţiilor făcute de soţia episcopului, dosar care nu a ajuns în faţa instanţei până azi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!