La aproape 2 ani după ce decizia a fost luată, PSD-istul Florian Sîrca a anunțat miercuri că este împotriva amenajării unui parc industrial pe amplasamentul de 30 hectare de teren din Calea Sântandreiului.

Nu vor parc industrial!

Social-democratul își dorește pentru acel amplasament construcția de locuințe. „Dacă (n.r. - liberalilor) tot le place să facă afaceri și dezvoltă un hotel (n.r. - în zona străzii Armatei Române), le propun un plan de afaceri: să întocmească un Plan Urbanistic General, să extindă rețele, să dezvolte școală, grădiniță, parc și o clinică și pe urmă să scoată amplasamentul la licitație pentru construirea de blocuri”, a cerut pesedistul.

Devenit dezvoltator imobiliar după ce și-a dat demisia din Poliție, Sîrca este de părere că amenajarea unui cartier de blocuri este cea mai bună variantă.

„Pentru Sântandrei, locul este zonă de locuit, iar pentru Oradea este dosul gării, unde vizavi avem o zonă extrem de verde, din cartierul Ioșia”, a arătat Sîrca.

Doar la 40 de kilometri de Oradea

Ca să-și întărească poziția, pesedistul a inițiat pe propriul portal de pe internet un sondaj de opinie prin care consultă orădenii cu privire la destinația pe care ar dori să o dea amplasamentului celor 30 de hectare din Calea Sântandreiului.

„Sondajul este deja pe internet. Întrebarea «Ce ați dori ca Primăria Oradea să dezvolte pe Calea Sântandreiului, pe 30 hectare de teren primite de la Ministerul Justiției?» are trei răspunsuri: «Parc industrial», «Dezvoltarea edilitară a rețelelor și infrastructurii de drumuri și servicii sociale (spații pentru servicii medicale, creșă, grădiniță, școală) și vânzarea către dezvoltatorii imobiliari pentru construirea de blocuri de locuințe» și «Alte propuneri», cu menționarea acestora”, a explicat pesedistul.

Social-democratul a promis că va face în septembrie municipalității propuneri concrete pe baza consultării publice pe care o derulează.

Florian Sîrca susține că pe viitor zonele industriale vor trebui amenajate în jurul inelului metropolitan care înconjoară comunele limitrofe din jurul orașului. „În următorii 20 de ani va trebui să le ducem la 40 de kilometri de Oradea pentru că trebuie să avem spațiu”, a declarat acesta, cu precizarea că măsura va trebui aplicată doar pentru viitor.

După 2 ani...

Demersul privind mobilarea cu blocuri a celor 30 hectare de teren din Calea Sântandreiului pare unul tardiv, amplasamentul fiind deja în curs de predare de către Ministerul Justiției către municipalitatea orădeană, strict pentru amenajarea unui parc industrial, după demersuri vechi de aproape 2 ani.

Cu toate acestea, Sîrca este de părere că destinația acestuia poate fi încă modificată.

„Orice Hotărâre de Consiliu Local ori Hotărâre de Guvern pleacă până la urmă de la o decizie politică, deci, dacă se dorește, se poate modifica destinația terenului”, a spus Sîrca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!