Un inginer al Electrica Distribuţie Oradea a ajuns în faţa instanţei de judecată după ce a fost prins de Corpul de control al companiei că a modificat instalaţia electrică a vilei personale din satul Seghişte, comuna Lunca, în aşa fel încât firele să ocolească echipamentul de măsurare al consumului. 

Dorin Petriş, văr al fostului director general al companiei, Nicolae Coroiu, este acuzat de furt şi modificarea fără drept a contorului, după ce, vreme de doi ani, ar fi consumat energie electrică fără să plătească nimic...

Anonima cu bucluc

Inginerul Dorin Petriş a lucrat în Electria Distribuţie Oradea ca şef de echipă, pentru zona Beiuş, a Departamentului de Operaţiuni Reţea, structura care, printre altele, controlează contoarele clienţilor. Şi-a dat demisia după o verificare făcută anul trecut de Corpul de control al companiei, descins de la Cluj ca urmare a unei anonime ce dezvăluia că inginerul, pus să-i prindă pe hoţii de curent, făcea - de fapt - fix ca ei. 

Concret, după cum a relatat BIHOREANUL la vremea respectivă, deşi îşi asigura inclusiv încălzirea vilei cu etaj din satul Seghişte cu o centrală electrică, acul contorului ce măsura consumul abia se mişca din loc, el declarând, lunar, o cantitate infimă, de doar 40 kWh. Puţin peste consumul unui frigider... 

Contor la control

Echipa de control care a mers în Seghişte a constatat că reclamaţia era întemeiată. Inginerul manevrase instalaţia electrică a vilei în aşa fel încât firele care alimentau aparatele cu consumuri mari de energie să fie deviate de cele care intrau în aparatul de măsurat, iar apoi legate la cablul care ieşea din contor. 

Descoperirile erau cu atât mai revoltătoare cu cât, ca inginer şi şef de echipă, Petriş încasa un salariu net lunar de peste 4.500 lei, plus, asemenea celorlalţi angajaţi, beneficia şi de o subvenţie echivalentă cu un consum lunar de 300 kWh. 

Mai mult, zona în care locuieşte Petriş are statut de zonă defavorizată şi, ca atare, avea dreptul și la o reducere de 50% la plata facturilor la electricitate.

Manevra cu sigiliul

Cert e că, în urma constatărilor, compania a depus o plângere penală pe numele lui Dorin Petriş, iar cercetările pornite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş s-au finalizat zilele trecute, când bărbatul a fost trimis în judecată, în calitate de inculpat. 

Rechizitoriul procurorilor, făcut public la solicitarea BIHOREANULUI, dezvăluie şi modul ingenios în care inginerul a comis şi ascuns furtul. Potrivit documentului, pe casa lui Petriş a fost montat un contor nou la data de 2 iunie 2021, echipamentul fiind sigilat în aceeași zi. Sigiliile sunt de unică folosinţă şi au, fiecare în parte, un număr de înregistrare distinct care, înainte de montare, se consemnează în sistemul informatic al companiei, tocmai pentru a preveni eventualele intervenţii neautorizate. 

Trei luni mai târziu, pe 14 septembrie 2021, Petriş a ridicat un sigiliu de la sediul companiei, pe care, însă, nu l-a mai înregistrat, şi pe care l-a montat în locul celui pus de colegii săi.

Furt cu „ocolire”

Motivul avea să se afle în momentul în care Corpul de control al Electrica a descins la vila din Seghişte. Sigiliul iniţial fusese scos pentru că instalaţia electrică a imobilului a fost modificată,  „conductoarele electrice pe toate cele trei faze plecare din contor fiind introduse la bornele intrare în contor, sub acelaşi şurub”, ceea ce a dus „la neînregistrarea consumului de energie electrică până la data de 16 februarie 2023, data constatării furtului”. 

Când anume s-a făcut modificarea, anchetatorii nu au stabilit cu exactitate, menţionând în actul de acuzare doar că s-a întâmplat în perioada 14 septembrie 2021 - 15 februarie 2023. Calculele făcute de specialiştii Electrica au indicat, însă, că aparatul a fost manipulat la scurt timp după ce Petriş a luat noul sigiliu, aceștia evaluând contravaloarea consumului neînregistrat, deci furat, la 51.203 lei. Sumă cu care Electrica, de altfel, s-a şi constituit parte civilă în procesul penal pornit pe numele inginerului. 

La judecată

Dorin Petriş a fost trimis în judecată pentru furt, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, şi deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate şi a componentelor instalațiilor energetice, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. 

Procurorii i-au reţinut ca circumstanţă agravantă faptul că a comis faptele ca „salariat al unui titular de licenţă”, situație în care limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate.

În timpul cercetărilor, inginerul a uzat de dreptul la tăcere, iar când BIHOREANUL l-a căutat pentru a-i afla părerea despre acuzaţii, a pretins că „e o neînţelegere, nu a fost niciun furt”, fără să poată aduce dovadă decât... divinitatea: „Dumnezeu e sus şi vede!”, a spus el. Rămâne de văzut dacă argumentul ţine şi la judecata pământească...


„CLAN” SCURTCIRCUITAT
Hoţie în familie

Sesizarea anonimă care a declanşat controalele Corpului de control al Electrica din Cluj în iarna anului trecut, ducând la inculparea inginerului Dorin Petriş, dezvăluia afacerile „clanului Coroiu” în zona Beiuş, cu referire directă la ex-directorul companiei, Nicolae Coroiu (foto), fost director al Electrica Oradea până în 2004, ulterior chiar director general al societăţii până în 2007, când a fost demis pentru corupţie, iar în 2018 şi condamnat definitiv la 5 ani de detenţie.

De altfel, echipa a făcut verificări nu doar la Petriş, care este văr de-al ex-directorului, ci şi în Câmpani, unde a înlocuit contoarele a două imobile deţinute de inginerul Raul Coroiu, acesta nepot al fostului manager, iar apoi şi în Vârtop, unde Nicolae Coroiu deţine o pensiune, Panoramic. 

La momentul controlului, după cum a relatat BIHOREANUL, aceasta era închisă, dar s-a putut stabili că o clădire-anexă era „racordată” direct la stâlp, deci fura energie electrică, iar clădirea principală nu ar fi avut aparatul de măsurat prevăzut în contract, ci unul subdimensionat ca putere, care putea înregistra cel mult 20% din consumul efectiv, real.

Ca atare, în timp ce alte pensiuni din zonă au înregistrat consumuri de 6.000 - 7.000 kilowaţi/oră în lunile de iarnă, Panoramic, întinsă pe două etaje şi mansardă, cu 10 camere şi restaurant, ar fi consumat maximum 400 kW/h, cam cât o casă familială. Fiul fostului director al Electrica, Sorin Coroiu, cel care administrează pensiunea, a pus consumul redus pe seama faptului că aceasta este deschisă doar în weekend. 

Atât controlul din Câmpani, cât şi cel din Vârtop s-au lăsat cu câte un dosar penal, însă cercetările sunt şi azi fără suspecţi. Nu de alta, dar proprietăţile sunt pe numele unor bătrâne: în Câmpani, proprietară e bunica soţiei lui Raul Coroiu, iar în Vârtop, anexa cu racordul clandestin e a soacrei decedate a ex-directorului Electrica.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!