Înmulţirea noilor cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 începe să aibă consecinţe economice şi sociale care deja se resimt, mai multe instituţii şi firme având probleme în asigurarea funcţionării continue şi normale din cauza depistării unor angajaţi infectaţi.

Conducere în carantină

La Sucursala de furnizare a energiei electrice Electrica Oradea, de exemplu, a fost diagnosticat cu Covid însuşi directorul general Ionel Boja, iar alţi aproximativ 14 şefi - de la adjunct la șefi de servicii - au intrat în izolare după ce au fost în contact cu acesta.

„Nu pot să vă dau informaţii, sunt în concediu medical, vă rog să vă adresaţi biroului de presă de la Cluj”, a răspuns Boja după ce a fost contactat telefonic de BIHOREANUL, refuzând să ofere orice informaţie.

Sursele BIHOREANULUI afirmă că din cauza „vidului de conducere” de la Oradea, societatea la care statul este acţionar a trimis un înlocuitor din Cluj, împuternicit să semneze documentele în locul directorului general de aici.

Purtătorul de cuvânt al Electrica din Cluj, Andrei Rusu, a confirmat informaţia la solicitarea ziarului. „La ora actuală a fost confirmat un caz de infectare cu virusul SARS-CoV2 a unui angajat al Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord – Sucursala Oradea. Persoana în cauză este asimptomatică. (...) Toate persoanele din categoria contactelor directe au fost testate, iar rezultatul este negativ în cazul tuturor celor testați. Direcția de Sănătate Publică Bihor a instituit carantinarea pentru contactele directe, ca metodă suplimentară de prevenție. Atribuțiile persoanelor care se află temporar în carantina impusă de autorități au fost preluate de personalul societății cu atribuții și competențe similare, astfel încât activitatea companiei se desfășoară normal, în condiții care asigură respectarea rigorilor profesionale și legale”, a transmis reprezentantul Electrica.

Închis pentru dezinfectare

Afectat de îmbolnăviri Covid în rândul angajaţilor este şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, al cărui sediu a şi fost închis marţi dimineaţă. „Ieri (n.r. – luni) la ora 16.30 o colegă a aflat că are Covid. S-au luat măsuri de dezinfecţie, operaţiune care se face astăzi, urmând ca mâine dimineaţă să fie testaţi toţi angajaţii care lucrează la sediu. O altă parte, 10 persoane, lucrează de acasă. Sediul va fi închis, cu acordul conducerii centrale, până cel mai probabil joi, când vom primi rezultatele testării, iar dacă acestea vor fi negative va fi deschis joi. Până atunci, beneficiarii sunt serviţi în regim online”, a declarat BIHOREANULUI directorul OFJIR Bihor, Cristian Buzlea.

Săptămâna trecută a fost identificat un caz de Covid şi la Curtea de Apel Oradea, al cărei sediu a fost dezinfectat, accesul persoanelor programate pentru studierea unor dosare la arhiva instanţei, inclusiv avocaţilor, fiind interzis în cursul zilei de luni. De asemenea, marți, șeful Poliţiei Municipiului Beiuș şi alţi doi colegi de-ai lui au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus, motiv pentru care au fost dezinfectate birourile și autospecialele de Poliţie, iar DSP a declanșat o anchetă epidemiologică.

Şi firme

În ultimele două săptămâni au mai fost afectate, tot din cauza îmbolnăvirilor cu coronavirus în rândul propriilor angajaţi, şi activitățile unor firme private din judeţ, precum fabrica Leoni din Beiuş (automotive), fabrica Rufind din Oradea (încălţăminte), EBM Papst Oradea (automotive) ori European Food (Ştei).

Niciuna dintre aceste societăţi nu a anunţat public câţi salariaţi au fost depistaţi cu Covid şi câţi au fost trimişi în izolare, şi nici modul în care au gestionat situaţia pentru a continua activitatea, parţial sau integral.