Un bihorean din Sălard era arestat luna trecută printr-o decizie a Judecătoriei Oradea, după ce vandalizase câteva maşini, şi-a înjunghiat fratele şi l-a agresat pe unul dintre poliţiştii trimişi să intervină. Tot luna trecută, Tribunalul Bihor era gata să-l lase în arest la domiciliu pe un tânăr din Oradea care îl tăiase la gât pe un altul, Curtea de Apel hotărând ulterior, totuşi, să fie arestat preventiv. În ambele cazuri, infracţiunea a fost aceeaşi; tentativă de omor, doar victimele erau din categorii diferite. În al doilea caz, un "civil" oarecare, în cel dintâi şi un om al legii, ceea ce probabil a contat hotărâtor pentru arestare, legea protejând poliţiştii în exerciţiul funcţiunii, la fel ca pe magistraţi. Cum, de altfel, e şi firesc.

În schimb, când poliţiştii ori magistraţii comit infracţiuni şi sunt găsiţi vinovaţi, judecătorii se arată adesea mult mai îngăduitori la stabilirea pedepselor. Deja e clasică clemenţa pe motiv că inculpatul nu avea cazier, frecventa biserică, avea studii superioare, era tată bun şi soţ iubitor etc.

Săptămâna trecută, un fost rector şi un fost prorector ai Academiei de Poliţie, unul chestor, celălalt comisar-şef, găsiţi vinovaţi că au ameninţat o jurnalistă care publicase articole despre plagiatul celui dintâi, au fost condamnaţi definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare, plata a 80.000 lei daune morale şi 120 zile de muncă în folosul comunităţii, primind totodată interdicţia ca timp de 3 ani după să lucreze în Poliţie ori în învăţământul universitar.

Pe bună dreptate, sentinţa a stârnit controverse în rândul celor conştienţi de importanţa ei. Dacă, lucru de înţeles, condamnaţii o pot considera "grea" fiindcă şi-au pierdut funcţiile, publicul o percepe ca fiind blândă. În primul rând pentru că 3 ani cu suspendare nu sunt totuna cu 3 sau 6 luni în spatele gratiilor, în al doilea, pentru că, teoretic, condamnaţii vor putea, odată "reabilitaţi", să activeze din nou în Poliţie ori într-o universitate. Şi câte private nu au cadre mai mult decât controversate?...

Practic, la stabilirea pedepsei pare să nu se fi ţinut cont de aşa numitele circumstanţe agravante, şi anume că tocmai funcţiile celor doi, în fruntea unei instituţii care pregăteşte poliţişti, ar fi trebuit să determine sancţionarea exemplară a faptei, mult mai dur decât dacă ea ar fi fost săvârşită de doi derbedei de pe stradă. Altfel spus: dacă, atunci când sunt victime, agresorii lor sunt pedepsiţi mai aspru, atunci când sunt făptaşi, oamenii legii nu ar trebui să scape la fel de uşor!

E un semnal foarte prost dat societăţii, că indivizi cu responsabilităţi înalte, presupuse modele, se bucură de îngăduinţă atunci când profesează, de fapt, fărădelegea. Vinovaţi sunt atât legiuitorii, adică parlamentarii care fac legi strâmbe ori deficitare, cât şi magistraţii care le aplică ignorând agravantele, motiv pentru care devin mai detestabili chiar şi decât politicienii. Un mare om de stat, cardinalul Richelieu, spunea acum câteva secole că a nu face şi a nu aplica o lege bine înseamnă a autoriza, de fapt, ceea ce ar trebui să pedepsim.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!