Lucrările de reabilitare a Parcului Libertăţii din Oradea se vor încheia săptămâna viitoare, cu o lună înainte de termenul contractual. 

"Gradul de realizare a lucrărilor este de peste 90%, iar săptămâna viitoare se vor închide. Executantul a finalizat majoritatea lucrărilor, inclusiv în jurul statuii Szacsvay Imre", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul de Oradea, Teofil Filimon.

Potrivit acestuia, constructorii mai au de lucru circa o săptămână.

"În momentul de faţă, executantul plachează plăcile de porfir pe ultima porţiune, de câţiva metri, de la ieşirea din parc către Podul Dacia. Acesta va finaliza reabilitarea parcului cu montarea mobilierului urban, de la bănci la coşuri de gunoi, şi a noilor aparate de joacă", a declarat viceprimarul de Oradea.

Execuţia a fost accelerată având în vedere că duminică seară, 15 martie, la statuia Szacsvay Imre din parc, ca în fiecare an, se vor ţine discursuri şi va avea loc o depunere de coroane, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

"I-am rugat pe organizatori să transmită participanţilor la manifestări să aibă grijă de lucrările din parc având în vedere că nu au fost încă recepţionate", a spus viceprimarul Filimon.

Înainte de termen

Constructorul Flodor Trans a câştigat anul trecut licitaţia pentru reabilitarea Parcului Libertăţii pentru suma de 7,2 milioane lei plus TVA. Din această sumă, 1,4 milioane lei plus TVA va costa întreţinerea parcului timp de 5 ani.

Lucrările au implicat, printre altele, placarea aleilor şi a spaţiului din jurul parcării. cu porfir şi piatră cubică, realizarea unui foraj pentru apă, execuţia sistemului de irigaţii şi iluminat public.

Executantul şi-a mai asumat realizarea de locuri de joacă şi relaxare, mobilier stradal, plantări, precum şi montarea unei toalete cu autocurăţare.

Termenul de 6 luni de realizare a lucrărilor, începute pe 25 august 2025, a fost decalat, pentru 24 aprilie 2026, în baza preverilor locale în domeniul construcţiilor.

Măsura a fost luată pentru că, în intervalul 4 decembrie - 2 martie, execuţia a fost suspendată având în vedere timpul nefavorabil de peste iarnă.

La cererea orădenilor

Cu ocazia lucrărilor de reabilitare a Parcului Libertăţii, reprezentanţii municipalităţii orădene vor amenaja în lunca Crişului Repede şi mai multe şezlonguri pentru relaxare.

"Orădenii au cerut în 2024, într-un proiect de bugetare participativă, amplasarea de astfel de şezlonguri pe malul Crişului Repede în zona Sovata. Având în vedere terenul şi amenajarea zonei, acest lucru nu a fost posibil aşa că am preluat ideea şi le vom monta în lunca Crişului", a declarat directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.

Şezlongurile, din beton, vor fi amplasate luna aceasta pe malul râului, ca nişte amenajări independente, fără fundaţie.

Ulterior, peste vară, în Parcul Libertăţii va fi amenajat pe amplasamentul actualului spaţiu de joacă de lângă pasarela hobanată, tot la cererea orădenilor, un spaţiu pentru diferite instrumente muzicale amintind de pianina care a funcţionat ani de zile în zonă.

Locul de joacă, dotat cu aparate noi, se va amenaja în partea stângă a aleii principale pe sensul de mers către Podul Dacia. Ambele proiecte, estimate la circa 100.000 lei fiecare, au fost promovate de orădeni cu peste 60 de voturi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!