Surpriză-surpriză pentru conducerea Spitalului Judeţean din Oradea. Senatul Universităţii a aprobat luna trecută propunerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie pentru numirea la şefia secţiei OB II a Maternităţii, în prezent ocupată de doctoriţa Rodica Negrini, dar care se va pensiona la toamnă, a conferenţiarei Liana Ştefan, fostă Antal. Nimeni alta decât fosta soţie a fostului rector Cornel Antal, fostă directoare şi directoare medicală a Maternităţii până în 2010, căzută în dizgraţie în epoca Bolojan - Grebenişan.

Refugiată în toţi aceşti ani în privat, doctoriţa a fost reangajată la Maternitate în această primăvară, pe linie universitară, iar acum se vrea şefă de secţie.

Deocamdată, spun sursele lui Bihorel, managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, nu i-a aprobat promovarea, astfel că s-ar mai putea alege cu încă un proces, după ce luna trecută a refuzat să pună şefă peste Neonatologie o altă conferenţiară, pe Ramona Dorobanţu, care s-a plâns Tribunalului Bihor pentru a obţine funcţia.

Că aşa ajung să conducă universitarii spitalul, cu de-a sila...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!