Iată că armata, care era cantonată pe granița de Vest, acolo de unde se bănuia că ar putea veni dușmanul pe vremea când nu eram în NATO, repurtează prima sa victorie. Cam tardivă și cam fără mare miză, dar victorie.
Rod al efortului ofițerilor și subofițerilor din Garnizoana Oradea, care și-au tras hrana și băutura de la gură ca s-o facă, statuia lui Mihai Viteazul va fi repusă pe soclu și va numele unei piețe, la fel cum există, probabil, în cam toate localitățile cu mai mult de cinci mii de locuitori.
Până la urmă s-a dovedit că monumentul nu a fost dat jos din Piața Unirii cu dinamita pentru a-l pune pe străinul de Ferdinand, nici nu a fost dat la topit, cum au făcut cadrele militare orădene cu „Frații Petreuș”, la rândul lor alungați din Centrul Civic.
Totuși, victoria mi se pare cam stingheră pentru o activitate de zeci de ani în care armia română a fost la cules de porumb, a scos cărbune, a săpat canale, a construit drumuri, a ridicat - iată - statui, deci a făcut cam de toate, numai ce trebuia să facă cu adevărat, să se pregătească de război, nu a făcut.
La cât de mare e orașul nostru și în ce ritm se amenajează piațete, cred că mai este loc pentru cel puțin 500 de statui, dintre care un sfert ale concitadinilor maghiari, ca să le respectăm procentajul. Așa că aș invita diversele bresle să se mobilizeze și să strângă bani pentru alte și alte monumente care să ne ajute să marcăm teritoriul.
Cât despre adepții teoriei conspirației, mă aștept să aud reacții dure pe motiv că bronzul din care s-a clădit statuia este din import, că soclul a fost supraevaluat, că Mihai Viteazul e mai mic la stat decât Regele Ladislau, că Florin Birta a decis amplasarea Viteazului doar pentru că vine campania electorală...
Mihai, fie ca de acum înainte să ne veghezi și să nu ai soarta străzii din Timișoara care îți poartă numele, unde toată lumea îți zice scurt: MV!