Aflat vineri la Oradea, unde a luat parte la conferința județeană de alegeri a PSD Bihor, ministrul Sorin Grindeanu, a fost întrebat de BIHOREANUL și despre stadiul licitațiilor la drumul expres Oradea-Arad, o investiție a Ministerului Transporturilor care se lasă așteptată. Licitațiile sunt în derulare, a spus oficialul, precizând că șantierul „este o treabă de strategie națională” și că „în felul acesta, cel mai scurt drum nord-sud Europa va străbate România”.

„Interesul nostru național”

„Pe primul lot s-a și terminat depunerea de oferte și sunt opt sau nouă companii care au venit la licitație, și cred că în perioada următoare vor fi anunțate și celelalte două loturi”, a declarat ministrul Transporturilor, la întrebările BIHOREANULUI.

Acesta a afirmat că își dorește să vadă lucrările în execuție cât mai repede, precizând și că din punctul său de vedere, șantierul „este o treabă de strategie națională”. Asta pentru că, a spus el, România trebuie să aibă cât mai repede un culoar care să lege nordul de sudul Europei, culoar care începe cu cei 20 de kilometri de drum expres dintre Borș II și Oradea, continuă cu drumul de Arad, iar apoi pe Autostrada A1 până la Timișoara, ca de aici la punctul de trecere a frontierei Moravița să se facă o altă autostradă, ce va fi scoasă la licitație în acest an.

„În felul acesta, cel mai scurt drum nord-sud Europa va străbate România. Dacă pierdem acest concurs, s-ar putea ca cei care vin din nordul Europei să aleagă rutele care vin de la Debrețin la Szeged și se duc spre Novi Sad, Belgrad și Salonic. Cred că interesul nostru național e să avem această rută rapidă”, a spus Sorin Grindeanu.

Trei loturi...

După cum BIHOREANUL a mai scris, Drumul Expres Oradea - Arad va avea o lungime totală de peste 120,47 de kilometri, iar construcția lui a fost împărțită în trei loturi. 

Lotul 1, de 33,7 km, este cuprins între Oradea și Salonta, la acesta adăugându-se un tronson de 5,3 km ca drum de legătură între DN 79 Oradea – Arad și Salonta, acesta urmând să funcționeze ca centură a municipiului.

Lotul 2 va avea 39,7 km între Salonta și Chișineu Criș, cu încă 10 km „drum de legătură până la granița cu Ungaria”, adică până la un nou punct de trecere a frontierei ce va fi construit în Salonta.

Lotul 3, de 47,07 km, va fi între Chișineu Criș, la care se adaugă încă 2,9 km ai unui drum de legătură cu Zona Industrială Arad Vest.

Traseul pornește din sud-estul Oradiei, de la drumul de legătură dintre Centura Oradea și A3, și se încheie la intersecția variantei de ocolire Arad cu DN7.

... și două licitații blocate

Așa cum ziarul nostru a mai arătat, la sfârșitul lunii iulie, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunța că, pentru construirea lotului al doilea, cinci firme din Turcia, una din Ucraina și una din Bulgaria au depus oferte, pe cont propriu sau în asociere cu altele românești.

Licitațiile pentru realizarea loturilor 1 și 3 sunt, însă, din nou, blocate după ce procedurile au fost contestate, conform portalului SEAP. Acestea au fost blocate și în trecut, din motive similare. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!