Monumentele „roșii”: Povestea statuilor, busturilor și obeliscurilor amplasate de regimul comunist în Oradea (FOTO)

• Regimul comunist voia să se „eternizeze” prin amplasarea în spațiul public a unor monumente care celebrau momente politice și militare semnificative
• BIHOREANUL vă prezintă povestea statuilor, busturilor și obeliscurilor amplasate în Oradea din 1945 până în 1989: de la monumentele Armatei Roșii, ridicate pentru a glorifica „eliberatorii”, dar demolate după Revoluție, până la lucrările care au supraviețuit în piețe, parcuri și scuaruri

Imediat după preluarea puterii, în 1945, guvernarea procomunistă a lui Petru Groza a început, în prezența armatei sovietice în țară, să „planteze” monumente dedicate „eliberatorilor” de la Răsărit.

Au urmat apoi patru decenii și jumătate în care regimul comunist a folosit spațiul public al Oradiei pentru a fixa în piatră, bronz și marmură propria versiune a istoriei. BIHOREANUL vă prezintă monumentele amplasate în Oradea în acea perioadă: unele dispărute imediat după 1990, altele mutate sau mutilate, iar câteva încă prezente în decorul cotidian al orașului.

„Slava Sovetam!” 

În primăvara lui 1945, Bihorul de nord și Oradea reveneau între granițele Regatului României, dar în condițiile unei prezențe militare sovietice și a orientării țării către URSS. Spațiul public a început imediat să „vireze” spre bolșevism, astfel încât la 1 mai 1945 în centrul orașului erau inaugurate deja două monumente dedicate armatei sovietice.

În cadrul unor ceremonii grandioase, în Piața Mareșal Malinovski (azi Unirii) a fost inaugurat un obelisc înalt de 5,5 metri și decorat cu steaua roșie cu cinci colțuri. Pe plăcile de marmură se aflau textele în limba rusă: „Slavă veșnică eroilor căzuți în luptă pentru libertatea și independența Uniunii Sovietice” și „Aici se odihnesc cei căzuți cu vitejie în luptă pentru libertatea și independența Uniunii Sovietice. Frontul 2 Ucrainean, 12 octombrie, anul 1944”. Ulterior, monumentul a fost flancat de două tunuri (foto).

Aceleași texte se găseau pe plăcile de marmură ale obeliscului din Piața Stalin (azi Regele Ferdinand I). Monumentul, cu postament în formă de trunchi de piramidă și stâlp prismatic, era învelit cu marmură albă. Ambele aveau rolul de a „aminti tuturor neegalatul eroism al victorioaselor Armate Sovietice împotriva întunecatului fascism”, nota ziarul Semnalul după ceremonia dezvelirii.

Profanate și demolate

După ce au marcat cele două piețe timp de 45 de ani, odată cu căderea comunismului, în 24 august 1990 și 6 noiembrie 1990 ambele monumente au fost profanate de un grup de persoane avându-l în frunte pe orădeanul Lucian Kovacs.

Acesta a și fost trimis în judecată pentru că a îndepărtat însemnele sovietice și a deteriorat plăcile de marmură aflate la baza monumentelor, iar în mai 1993 a fost condamnat la 8 luni de închisoare la locul de muncă, pe care nu i-a putut ispăși fiindcă... era șomer. Ulterior deteriorării, ambele monumente au fost demolate de Primărie.

Defilare prin parc 

În anii 1950, la nivelul Transilvaniei largi a început o adevărată „campanie” de amplasare a monumentelor dedicate „Ostașului român”, pentru marcarea acțiunilor pentru eliberarea regiunii amintite, în 1944. Pe rând, în Sfântu Gheorghe, Arad, Timișoara și Carei erau ridicate astfel de structuri. În Oradea, statuia Ostașului român (foto) a fost realizată în centrul Pieței 1 Mai (ulterior 23 August, azi 1 Decembrie), pe atunci în formare.

Ceremonia dezvelirii statuii s-a desfășurat în 22 august 1958, cu o zi înaintea „mitingului oamenilor muncii” ocazionat de Ziua Națională. A fost realizată de sculptorița Iulia Oniță și are circa 4 metri înălțime. Soldatul are poziție de marș, cu arma la umăr și e montat pe un soclu și un postament cu trepte și jardiniere. Pe laturi sunt reprezentate, în basorelief, scene de luptă, iar textul „Glorie ostașilor români care au luptat cu eroism împotriva fascismului, pentru eliberarea patriei, pentru libertatea și independența poporului român”, inscripționat pe fața vestică a soclului, a rămas nemodificat până azi.

Ceremonia din 1958 l-a avut ca invitat pe ministrul forțelor armate, gen.-col. Leontin Sălăjan (Szilágyi Leon). Cunoscut orădenilor pentru că fusese ucenic lăcătuș la Depoul CFR, ajuns șef al Marelui Stat Major al Armatei cu noțiuni militare dobândite pe „repede-înainte”, Sălăjan a fost cel „sortit” de mai marii partidului din Oradea să inaugureze statuia. În discursul său, citat de ziarul Crișana, a evocat luptele pentru eliberarea Bihorului de nord în 1944, încununate de „prietenia veșnică de arme româno-sovietică”.

Comunistul de pe Dunării 

Figura lui Alexandru Moghioroș (Mogyoros Sándor), un alt activist comunist, a intrat în spațiul public local la finalul anilor 1960. Născut în 1911 în Salonta, Moghioroș a luat contact cu mișcarea comunistă la Brașov. Arestat după doi ani, dar eliberat din lipsă de probe, s-a întors în Salonta, iar în 1934 a devenit membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, aflat în ilegalitate.

După un curs la școala de cadre de la Moscova, a fost arestat în 1935. Cu doar patru clase primare și trei la școala de meserii, în 1948 a intrat în Comitetul Central al PCR și a fost viceprim-ministru între 1954 și 1965. Notorietatea lui rezidă mai ales în implicarea în colectivizarea agriculturii, în epurarea cadrelor moscovite și în ordinul de reducere a efectivului cailor din țară cu peste 500.000 în 1963.

După moartea sa, în octombrie 1969, autoritățile orădene au atribuit numele lui Liceului nr. 3 (azi Liceul Teoretic Ady Endre). În Salonta, Școala Generală nr. 2 (azi Liceul Teoretic Arany János) a primit, de asemenea, numele comunistului și tot atunci s-a conturat și ideea realizării unui bust al lui Moghioroș.

Monumentul din bronz a fost dezvelit în aprilie 1973. Lucrarea sculptorului Mircea Ștefănescu a fost amplasată în colțul străzilor Dunărea și Republicii și dezvelită (foto) în prezența prim-secretarului de Oradea, Szantó István, a reprezentanților organizațiilor muncitorești și a membrilor familiei. Bustul a fost demontat în 1990, lăsând loc statuii Maica Domnului, adusă aici în 1999.

1877 la Oradea 

Ultimul monument de mari dimensiuni din perioada comunistă a fost cel dedicat Independenței României (foto). Amplasarea s-a concretizat în 1979, odată cu definitivarea proiectului „centrului politico-administrativ”, ca fiind punctul central al noii piețe publice. A fost chiar prima componentă a centrului civic, luând aproximativ locul fostei autogări, demolate în 1980. Lucrare în bronz de Constantin Popovici, grupul statuar a fost inaugurat cu fast la 9 iunie 1982, în prezența lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu.

Reprezenta trei personaje, doi bărbați și o femeie, care simbolizau cele trei mari regiuni ale țării. Statuia era montată pe un soclu înalt, aflat pe un piedestal de formă pătrată, ambele din beton armat. Pe piedestal erau fixate trei basoreliefuri de bronz cu scene de luptă de la Dunăre, Plevna, Grivița, Rahova și Vidin, iar pe soclu se afla un citat despre cucerirea independenței de stat, luat dintr-un discurs al lui Ceaușescu. Structura avea 19 metri și jumătate înălțime. Localnicii ironizau monumentul, numindu-l „Frații Petreuș” sau asemănând personajele cu copiii Ceaușeștilor.

Statuie dărâmată 

Conform planurilor inițiale, între monument și șanțul Cetății urma să fie construit noul sediu administrativ județean, dar a venit revoluția și, în 1990, se discuta deja despre ridicarea pe acel amplasament a noii catedrale ortodoxe. Statuia și basoreliefurile au fost demontate în 1992, fără acordul autorului lucrării și fără avizul Comisiei Naționale a Monumentelor, cu promisiunea reamplasării. Au fost predate Garnizoanei Oradea, apoi stivuite în sala de sport de pe strada T. Blajovici, iar de aici, la Regimentul 21 Mecanizat. În 2000, trei dintre angajații unității militare unde erau depozitate au încercat să le vândă la fier vechi, dar au fost prinși și condamnați la 3 ani de închisoare pentru furt și la plata contravalorii metalului.

Sculptorul Popovici a dat în judecată Prefectura Bihor, dar fără câștig de cauză, și a murit în 1995. Piedestalul și soclul au rămas pe loc, fără nicio statuie deasupra, până în 1995. În luna mai a acelui an, geniștii Armatei, pompieri și polițiști au fost mobilizați să dărâme soclul cu explozibil. Fără niciun anunț prealabil, detunătura a speriat localnicii, fără a mișca, însă, colosul din beton, care a fost dărâmat abia după a doua explozie (foto), eliberându-se locul pentru actuala catedrală.

Privite astăzi de trecători grăbiți, multe dintre aceste monumente nu mai transmit mesajul pentru care au fost ridicate. Propaganda s-a stins, regimul care le-a comandat a dispărut, iar lozincile au devenit, în cel mai bun caz, curiozități de epocă. Au rămas formele, materialele, poveștile și locul lor în memoria orașului.

CE A RĂMAS

Personalități și simboluri

Multe dintre monumentele ridicate între 1945 și 1989 există și azi. Cel mai semnificativ este cel dedicat Ostașului român, în Parcul 1 Decembrie. Există, însă, și câteva personalități care de zeci de ani împodobesc parcuri, piețe și scuaruri.

Din 1957 poetul Ady Endre și dramaturgul Iosif Vulcan au câte un bust, în Parcul Traian și, respectiv, în Parcul Libertății.

Statuia lui Nicolae Bălcescu, realizată de sculptorul Fekete József, a fost inaugurată în 31 mai 1970 cu fanfară militară și recitaluri poetice, în prezența a numeroși localnici.

Un altul este Dimitrie Cantemir, reprezentat prin statuia montată pe strada cu același nume în 1985. Lucrarea în bronz a sculptorului Ion Irimescu are 2 metri înălțime și a fost înălțată pe un postament de marmură.

Emanuil Gojdu este și el cinstit prin statuia din piatră montată inițial în Piața Unirii, în 1988. Lucrarea lui Mircea Ștefănescu, având aproape 4 metri înălțime, a fost redezvelită în 2019 în Parcul 1 Decembrie, aproape de Colegiul ce poartă numele cărturarului.

În 1989 a fost amplasat și bustul lui Traian Vuia în fața Colegiului cu același nume, fostul Liceu industrial nr. 1.

Există și câteva lucrări cu caracter simbolic (foto). În 1971 a fost montată în fața Gării Mari sculptura „Dansul felegii” (amintind de „Jocul ștergarului” din zona Beiușului), lucrare de Leonovics Boris. În același an, în colțul bd. Dacia cu str. Transilvaniei era amplasată statuia „Avânt”, de Rodica Stanca-Pamfil. Având 4 metri înălțime, turnată în inox la Uzina de Alumină și simbolizând zborul, lucrarea a fost mutată peste drum în anul 2010.