Agenda evenimentelor din acest an din Oradea se îmbogățește cu trei concerte aparte, susținute de un artist care și-a dovedit abilitățile la nivel mondial.

Thurzó Zoltán, pianistul care deja a doborât două recorduri mondiale și se pregătește să-l demonstreze pe al treilea, a programat trei concerte tematice, unde va combina muzica clasică cu cea ușoară sau cu jazz, și unde va crea și o atmosferă atipică, cu show de lumini sau, din contră, „explorând” întunericul.

Visul unui muzeu

Într-o conferință de presă susținută miercuri alături de sponsorul său, Bene Lóránd, patron al firmei Bene International, Thurzó Zoltán, artistul orădean care anul trecut a susținut concertul de pian la cea mai mare altitudine (5.325 de metri, pe Muntele Everest) și apoi cel mai lung concert de pian (130 de ore), a anunțat planurile pe care le are pentru lunile următoare.

„Așa cum am mai spus, toate activitățile mele sunt pentru înființarea unui Muzeu al Muzicii la Oradea. Sunt singurul care mai poate împlini visul bunicilor mei și am ce să prezint în acest muzeu”, a spus artistul, nepot al lui Thurzó Sándor (1920-2009), un celebru violonist şi istoric muzicolog, care și-a dedicat viața colecționând obiecte legate de istoricul muzical al Oradiei.

Printre altele, familia Thurzó deține o vioară folosită în 1760 la concertul pe care compozitorul austriac Michael Haydn l-a condus la Palatul Romano-Catolic din Oradea ori mărturii ale vizitei lui George Enescu la Oradea.

Fără sprijin din partea vreunei autorități, Thurzó Zoltán strânge donații și banii câștigați de el în concerte, ca să cumpere o clădire pe care să o transforme în Muzeu al Muzicii. În același scop, la jumătatea lunii viitoare, va da startul seriei de concerte „Guinness Music Evenings – Bene Classics”, care speră că va fi „în folosul comunității în care trăim”. 

Pace pentru toți

Thurzó a pregătit trei concerte tematice, în care va cânta muzică clasică și ușoară deopotrivă. La fiecare concert, pianistul vrea să creeze o atmosferă aparte, asigurată nu doar de repertoriu, ci și de ce se va întâmpla pe scena amenajată în sala festivă a Universității Partium.

Primul concert, din 15 martie, are tema „War&Peace” (Război și pace), iar recordmanul va interpreta piese clasice, dar și de jazz ori din muzica ușoară, într-o lumină discretă, asigurată doar de lumânări. „Noi vrem ca pacea să fie între națiuni, dar și între oameni”, a explicat Thurzó.

Nu întâmplător, spectacolul va fi pe 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, o zi în care artistul, cu cetățenie română și maghiară, vrea ca orădenii de toate etniile să sărbătorească împreună, fără implicarea vreunui politician „care citește un discurs de pe foaie și până se urcă în taxi a uitat ce a citit”.

De altfel, Thurzó a subliniat că nu este afiliat politic și nu are susținere de la niciun politician sau partid, la fel cum nici autoritățile nu s-au asociat niciodată cu el, chiar dacă Primăriei Oradea și Consiliului Județean Bihor le-a prezentat planurile sale privind muzeul, încă dinainte de a doborî recordurile mondiale.


În iunie 2022, pianistul a susținut un recital de peste două ore în tabăra de bază (base camp) de pe Muntele Everest, la o înălțime de 5.325 de metri

Cu artiști de jazz

Al doilea concert, programat pe 20 august, se numește „Everest Dream” (Visul Everest) și va fi dedicat periplului lui Thurzó pe muntele care i-a adus primul record mondial, iar pentru a recrea ce a simțit și trăit atunci, artistul a ales piese anume. În plus, vrea și să completeze spectacolul artistic cu un show de lumini și fum, care vor aminti de ceața, întunericul și licărul de speranță găsit în timp ce escalada Muntele Everest.

Ultimul concert din serie va avea loc pe 22 octombrie, „Angels&Demons” (Îngeri și demoni), și va fi organizat în ziua în care se vor împlini 213 de ani de la nașterea compozitorului Liszt Ferenc. Drept urmare, repertoriul va fi dedicat acestuia, dar publicul va avea și o surpriză: pianistul va „fuziona” cu un jazz-man, cu care va face și improvizații. „Putem fi draci și îngeri în muzică, cântând Liszt și transformându-i muzica în jazz”, a explicat Thurzó.

Deocamdată, n-a făcut public numele artistului de jazz cu care va cânta, menționând doar că este un artist de jazz născut la Oradea și mutat la București. Totodată, și în al doilea concert, Thurzó ar putea avea invitat un alt cântăreț de jazz, născut tot la Oradea, dar stabilit în Ungaria, al cărui nume, de asemenea, nu l-a deconspirat.

Biletele pentru fiecare concert costă 50 de lei, dar doritorii pot să își cumpere un abonament valabil pentru toate spectacolele, cu 100 de lei. Ele se pot obține sunând la numărul de telefon 0742-901.902.


Orădeanul Thurzó Zoltán le-a povestit jurnaliștilor cum a reușit, în septembrie anul trecut, să doboare recordul de cel mai lung concert de pian din lume

Concert-viteză

La concertele din august și octombrie, Thurzó ar putea cânta la un pian valoros. Cu ajutorul sponsorului său, va achiziționa un pian de concert marca Ritmüller, în valoare de 17.000 de euro, dar calibrat astfel încât să aibă capacitățile unui pian Steinway (cunoscută companie germano-americană), care costă 220.000 de euro.

„Practic, facem un tuning, cu piese originale”, a explicat Thurzó, precizând că în Oradea un pian mai performant are doar Filarmonica locală.

Artistul are nevoie de acest pian la antrenamentele pentru cel de-al treilea record mondial pe care are de gând să îl doboare, de cele mai multe bătăi pe o clapă într-un minut. În prezent, titlul de cel mai rapid pianist din lume este deținut de portughezul Domingos-Antonio Gomes, care în 2017 a bătut de 824 de ori aceeași clapă, în doar 60 de secunde (video jos).

Orădeanul vrea să bată o clapă de 850 sau chiar 860 de ori într-un minut, ceea ce înseamnă că va trebui să facă 15-16 bătăi pe secundă. Pentru asta, Thurzó are nevoie de un pian cu clape suficient de rapide în reacție, ceea ce în prezent nu are. Instrumentul pe care îl va primi va îndeplini condițiile tehnice necesare și orădeanul se va putea antrena.

Pianistul vrea să folosească la acest record 7 degete și estimează că are nevoie de 6-7 luni de antrenament, astfel că va organiza concertul supervizat de Guinness Records la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor. Nu la Oradea, însă, ci la București, Budapesta sau Hamburg, locuri unde compania Steinway îi va pune la dispoziție un pian propriu, pentru această tentativă de doborâre a recordului mondial.

Guinness Hall

Thurzó a recunoscut că visează să devină pianistul cu trei recorduri mondiale și speră că orădenii se vor mândri știind că în orașul lor trăiește o asemenea persoană.

Mai speră că așa își va îndeplini visul suprem, de a înființa Muzeul Muzicii la Oradea, dar până atunci mai are un plan: să deschidă o sală multifuncțională, „Guinness Hall”, unde doritorii să poată ține concerte la pianul Ritmüller pe care el îl va primi și unde va organiza evenimente de mai multe feluri, de la seri dedicate poeziei la cursuri de fitness ori programe dedicate sănătății mintale și creativității.

„Vreau să ajut și profesorii, elevii și studenții de la Muzică, pentru că în prezent singurul pian disponibil în Oradea este cel al Filarmonicii, unde costă 3.000 de lei ora de studiu”, a mai spus Thurzó.

În aceeași sală multifuncțională are de gând să proiecteze live spectacole ale Metropolitan Opera din New York City, cu care are deja o înțelegere în acest sens.

Sala va fi deschisă abia după doborârea celui de-al treilea record, succes pe care Thurzó nici nu se gândește că nu îl va atinge. Dublu recordmanul este mânat de un vis prea important ca să se dea bătut...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!