Vremuri triste, cu şezut în casă, vremuri tulburi, cu plimbări cu mască. Unii se tem de Covid, alţii, care s-au imunizat de mici cu Cavit, nu. Unii se tem conştient, în alţii a dat boala teoriei conspiraţiei…
O perspectivă originală asupra felului în care e percepută pandemia în lumea satului românesc, într-un nou episod al serialului umoristic "Nişte ţărani", semnat de Dan Stan.
Ţăranii şi pandemia
Soarele răsare alene din spatele dealurilor, anunţând parcă dogoarea de peste zi. Tricolorul, rămas de la alegerile trecute, abia mai fâlfâie pe turla bisericii. E pace şi linişte în satul românesc...
Vremuri triste, cu şezut în casă, vremuri tulburi, cu plimbări cu mască. Unii se tem de Covid, alţii, care s-au imunizat de mici cu Cavit, nu. Unii se tem conştient, în alţii a dat boala teoriei conspiraţiei. Unii tac şi se supun, alţii au prins glas şi se revoltă. Toţi cu argumente... Medicale, Dumnezeu, extratereştrii, Oculta Mondială, Elon Musk, Bill Gates, educat, semidoct etc.
N-am crezut-o pe Mărişca Porcului, clarvăzătoarea satului, care făcea de deochi la tătă lumea, 'Mnezo s-o ierte, când o prezis că vom trăi vremuri de pandemie. Amu, s-o dus şi ea, lovită de Covid, după ce-o tras ani buni de canceru' ăla care o rodea încet-încet... Nici vecinu, Petrea Uătiului, n-o fost mai norocos cu Covidu', chiar dacă l-o călcat tractoru' peste şele. Iară de şefu' de post ce să mai zic, că şi-o descărcat arma din greşeală în cap. Da' şi pe el l-o prins microbu'... Da' la noi în sat oamenii-s tare conştiincioşi. Tătă lumea mere cu masca pă figură, de am ajuns să ne recunoaştem după budigăi şi ştrafe... Amu, chiară numa' dom' părinte, cu rochia lui, şi nou' şef de post nu pot fi confundaţi. Aşa emulaţie şi unitate ca la noi în sat n-ai mai văzut. Umblă nanele cu şpreiu-n brânci şi dezinfectează tăt, şi să te ferească Sfântu' să umbli fără mască, că n-ai auzit blesteme pe capu' tău ca la noi. Aşa şi eu, în rând cu lumea. Până mai ieri...
O vorbă din bătrâni zice că numa' mâine nu-i poimâine, şi ce ţi-e dat o să se-ntâmple. Luat cu gându', cobor din Matiz şi intru la prăvălie după ţigări şi oarece dulciuri. Din grabă, fără mască! În lontru, vreo tri fete, o vecină şi vânzătoarea aia faină, cu care mai schimbam din când în când ocheade, toate cu masca regulamentar pe figură. Ruşinat, zâmbeam tâmp şi schiţam gesturi a grabă şi, căutându-le privirea, cerşeam scuze. Fără efect... În faţa mea, toate îşi coborau privirea, parcă ruşinate de ruşinea mea. Chiar plângeau, cu privirea plecată, suspinând şi scuturând din umeri. Faţă-n faţă cu vecina, Măria lu' Oanea Broaştii, la fel. Parcă oripilată de lipsa măştii, cu privirea-n pământ, mă evita şi ea. La casă, vânzătoarea încerca timidă să-mi atragă atenţia, cu mâna-n păr, răsucindu-şi o buclă imaginară, arătând cu degetul uşor îndoit spre mine, dar evitându-mi şi ea privirea. Îmi venea să urlu: "Da, ştiu, mi-am uitat masca! Iertaţi-mă!". Am ieşit val-vârtej din prăvălie, furios pe mine şi hotărât să fac dreptate-n lume, cu ochii-n pământ de ciudă. Chiar nici n-a mai contat când am observat şliţul larg desfăcut...
Soarele coboară alene în spatele dealurilor, potolind dogoarea de peste zi. Înserarea se strecoară tiptil printre casele ţăranilor, învăluind casă cu casă. Tricolorul, rămas de la alegerile trecute, abia mai fâlfâie pe turla bisericii. E pace şi linişte în satul românesc...
Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare